
S-a plâns în repetate rânduri că este singură şi că bărbaţii se tem de ea, dar asta nu a împiedicat-o pe Cosmina Păsărin să accepte ofertele tentante de a apărea în pictoriale incendiare în revistele dedicate sexului tare.Iar dacă asta o aduce din nou în centrul atenţiei cu atât mai bine. Aşa se face că pentru un pictorial în revista Maxim, frumoasa brunetă a acceptat să renunţe la haine şi să rămână doar în lenjerie intimă. Până aici nimic ieşit din comun, numai că acest lucru s-a întâmplat pe cele mai aglomerate străzi din Bucureşti. Iar dacă la început nu a fost o problemă, pentru că şedinţa a început la ora patru dimineaţa, lucrurile s-au complicat spre final. „Trebuie să recunosc că a fost cea mai îndrăzneaţă şedinţă foto pe care am făcut-o până acum. În prima parte străzile erau aproape pustii, însă în momentul în care a trebuit să traversez Calea Victoriei în sutien erau deja ambuteiaje. Am fost claxonată la greu!”, a declarat Cosmina pentru Cancan. Însă dacă noul pictorial îşi va atinge scopul şi îi va aduce fostei prezentatoare jumătatea, efortul a meritat. Chiar şi răceala pe care a căpătat-o după şapte ore de stat în frig, parcă nu mai contează, dacă ai în braţele cui să te încălzeşti, nu?
Preluare de pe http://www.vdtonline.ro/