Există Dumnezeu?
de Octavian Paler
Un bărbat a mers la frizer să se tundă. În timp ce frizerul îl tundea pe client, cei doi au început o conversaţie interesantă despre diverse subiecte. În cele din urmă au ajuns să vorbească despre Dumnezeu, iar frizerul a spus:”Nu cred că Dumnezeu există.”
“De ce spui asta?” a întrebat clientul.
“Trebuie doar să ieşi pe csi să vezi că Dumnezeu nu există. Spune-mi, dacă Dumnezeu ar exista, ar mai fi atâţia oameni bolnavi? Ar mai fi copii abandonaţi? Dacă Dumnezeu ar exista, n-ar mai fi suferinţă şi durere. Nu-mi pot imagina cum ar fi să iubeşti un Dumnezeu care permite să se întâmple asemenea lucruri.”
Clientul s-a gândit pentru un moment dar nu a răspuns, pentru că nu voia să înceapă o discuţie în contradictoriu. În scurt timp, frizerul a terminat de tuns şi clientul a plecat mai departe. Imediat ce a ieşit din frizerie a văzut însă pe stradă un om neîngrijit, cu părul lung şi murdar. Părea un om sărman.
Clientul s-a întors la frizer şi i-a spus: ”Ştii ceva? Frizerii nu există!”
“Cum poţi spune asta?” a întrebat frizerul nedumerit.
“Eu sunt aici şi sunt un frizer. Şi tocmai te-am aranjat!”
“Nu e aşa!” a spus clientul. “Frizerii nu există pentru că dacă ar exista nu ar mai fi oameni cu păr lung şi neîngrijit, ca omul de afară.”
“Dar frizerii există! Ceea ce se întâmplă e că oamenii nu vin la mine.”
“Exact!” a spus clientul plin de încântare.”Asta e ideea! Şi Dumnezeu există! Ceea ce se întâmplă este că oamenii nu merg la El şi nu Îl caută. De aceea există atâta durere şi suferinţă în lume.”
luni, 30 noiembrie 2009
Povestea cutiei cu piersici
Chiar ar trebui facuta chestia asta.......
Un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de saptamana viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si va trebui sa o ierte, sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective. Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie. Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte. O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe piersici. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale. Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane. De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. In realitate insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine. In cutia ta cate piersici sunt?!… Si ce ai de gand sa faci cu ele?!...
Un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de saptamana viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si va trebui sa o ierte, sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective. Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie. Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte. O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe piersici. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale. Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane. De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. In realitate insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine. In cutia ta cate piersici sunt?!… Si ce ai de gand sa faci cu ele?!...
Corect ce spune nenea Cioran
Corect ce spune nenea Cioran, iata finalitatea excursului:
"In loc ca omul sa tinda la o prezenta stralucitoare in lume, la o existenta solara si sclipitoare, in loc sa traiasca pentru el insusi - nu in sens de egoism, ci de crestere interioara - a ajuns un rob pacatos si impotent al realitatii din afara."
Si uite un raspuns din Tutea: "Pe pasii domnului asta foarte mare care se cheama intreprinzator si despre care Sombart spune ca e Erfinder (inventator) , Entdecker (descoperitor) , Organisator (organizator) , Eroberer (cuceritor), pe pasii astuia care se desface din Evul Mediu in Renastere, se naste toata civilizatia moderna." Asta, intreprinzatorul, e un model de stralucire in viziunea lui Tutea, posibil numai intr-o atmosfera politica de tip liberal (cu fiinta, nu cu numele).
Iata ca exista un acord: munca abrutizanta sa fie facuta de roboti, iar omul, in loc sa fie trimis in somaj, sa poata sa tinda spre stralucire; STATUS: PENDING. Ramane in sarcina generatiilor actuale si imediat viitoare. E nevoie de o noua paradigma economica si sociala, asadar de minti de filosofi, economisti si politicieni luminate de fior de tip crestin. Pentru ca mintea iscoditoare sa gaseasca solutia cea buna si calda altfel performanta duce la orgoliul autodeterminarii (fals) si la specializarea idioata ce nu permite viziune de ansamblu; exemple triviale: lasarea pamantului sa "respire" macar o data la 7 ani, sa nu se culeaga si ultima boaba de grau de pe camp ca sa traiasca si ciorile si soarecii, sa nu ucizi semenul fizic - animalul - macar de trei ori pe saptamana (sa lasi viata sa-si desfasoare cursul: nu numai carnea dar si oul si laptele sunt furt de viata noua), sa-ti aduci aminte ca oamenii in esenta sunt similari pe pamant- (vezi carnavalele, saturnaliile, valentinele, dragaicile, ori alte sarbatori in care se decreta ca oamenii au aceleasi drepturi: slujitorii erau serviti de stapani, oricine putea avea acces la cele mai mari privilegii (haremul sultanului, promulgare de legi, cu efect scurt dar imediat, etc.) - in paranteza spus, lucrurile degenereaza datorita eludarii aspectului sacru al sarbatorii in sine, ramane pentru "fratele porc" cum spune tandru Noica trupului, dulcea pacaleala a Placerii, loc de desfasurare a luptei dintre Bine si Rau.
Si pentru ca nu cunosteau iertarea
Au denumit tristete neuitarea
Si moartea celor care striga: cant!
Sa zic din Tutea?
"Zice Kant in Critica Ratiunii Pure: <> Spunea ca e propriul legiuitor si stapan. Lucru la care eu amn facut asa: "pirt!" Asa e el legiuitor si stapan cum sunt eu popa in cartier. Cum sa fii legiuitor si stapan intr-un Univers in care esti inlantuit? Universul actual... la 14 miliarde de ani lumina, - nu-mi ajunge camera asta sa aritmetizez - mai poti fi propriul tau legiuitor? Stiti dumneavoastra unde e omul, in imanenta, absolut liber? Intr-o bisericuta de lemn din Maramures, unde sacerdotul crestin vorbeste de mistere, de taine, si se lasa invaluit de ele ca si credinciosii! ".
Pai daca ar gandi asa omul de la putere de pretutindeni, zic eu ca ar fi aerul ceva mai ozonat, putintel mai respirabil.
Seara buna!
"In loc ca omul sa tinda la o prezenta stralucitoare in lume, la o existenta solara si sclipitoare, in loc sa traiasca pentru el insusi - nu in sens de egoism, ci de crestere interioara - a ajuns un rob pacatos si impotent al realitatii din afara."
Si uite un raspuns din Tutea: "Pe pasii domnului asta foarte mare care se cheama intreprinzator si despre care Sombart spune ca e Erfinder (inventator) , Entdecker (descoperitor) , Organisator (organizator) , Eroberer (cuceritor), pe pasii astuia care se desface din Evul Mediu in Renastere, se naste toata civilizatia moderna." Asta, intreprinzatorul, e un model de stralucire in viziunea lui Tutea, posibil numai intr-o atmosfera politica de tip liberal (cu fiinta, nu cu numele).
Iata ca exista un acord: munca abrutizanta sa fie facuta de roboti, iar omul, in loc sa fie trimis in somaj, sa poata sa tinda spre stralucire; STATUS: PENDING. Ramane in sarcina generatiilor actuale si imediat viitoare. E nevoie de o noua paradigma economica si sociala, asadar de minti de filosofi, economisti si politicieni luminate de fior de tip crestin. Pentru ca mintea iscoditoare sa gaseasca solutia cea buna si calda altfel performanta duce la orgoliul autodeterminarii (fals) si la specializarea idioata ce nu permite viziune de ansamblu; exemple triviale: lasarea pamantului sa "respire" macar o data la 7 ani, sa nu se culeaga si ultima boaba de grau de pe camp ca sa traiasca si ciorile si soarecii, sa nu ucizi semenul fizic - animalul - macar de trei ori pe saptamana (sa lasi viata sa-si desfasoare cursul: nu numai carnea dar si oul si laptele sunt furt de viata noua), sa-ti aduci aminte ca oamenii in esenta sunt similari pe pamant- (vezi carnavalele, saturnaliile, valentinele, dragaicile, ori alte sarbatori in care se decreta ca oamenii au aceleasi drepturi: slujitorii erau serviti de stapani, oricine putea avea acces la cele mai mari privilegii (haremul sultanului, promulgare de legi, cu efect scurt dar imediat, etc.) - in paranteza spus, lucrurile degenereaza datorita eludarii aspectului sacru al sarbatorii in sine, ramane pentru "fratele porc" cum spune tandru Noica trupului, dulcea pacaleala a Placerii, loc de desfasurare a luptei dintre Bine si Rau.
Si pentru ca nu cunosteau iertarea
Au denumit tristete neuitarea
Si moartea celor care striga: cant!
Sa zic din Tutea?
"Zice Kant in Critica Ratiunii Pure: <
Pai daca ar gandi asa omul de la putere de pretutindeni, zic eu ca ar fi aerul ceva mai ozonat, putintel mai respirabil.
Seara buna!
VORBE CU TALC
VASILE MILITARU
SOCOTIND CA MA DOBOARA
MI-A GRAIT IERI UN ATEU
FA-MI DOVADA CA EXISTA SI VOI CREDE IN DUMNEZEU
CA SA NU-L RANESC MAI TARE
ARMA MEA A FOST LA FEL
DOVEDESTE-MI CA EL NU E
SI EU NU MAI CRED IN EL
INSA EL E PRETUTINDENI
OMULE CU SUFLET RAU
EU IL DOVEDESC CU TINE
SI CU CE E IN JURUL TAU.
RECUNOSTINTA MAGARULUI
VASILE MILITARU
UN MAGAR CA TOTI MAGARI
CE-N VALTOAREA LUMII FIERB
DAR FLAMAND SI SLAB CA IASCA
S-A RUGAT CANDVA DE-UN CERB:
“CERBULE! CU SUFLET BUN
PLEACA-TI NOBILA URECHE
CA SA AUZI CE VREAU SA-TI SPUN:
SUNT FLAMND DE SAPTE ZILE
SI LIHNITPE ACEST PAMANT
EU VAD NUMAI CA PRIN CEATA
TOATE CELE CATE SUNT
FIE-TI MILA DE MAGARUL,
CARE-N PULBEREA DIN DRUM,
IN GHENUNCHI ITI CADE ACUM
SI CU LACRIMI-N OCHI TE ROAGA
SA NU-L LASI IN DRUM SA MOARA;
CERBUL PLIN DE-AL MILEI HAR
S-A INDURAT DE ACEL MAGAR,
SI L-A PUS VATAF LA MOARA
LA UN VAR AL SAU MORAR
AH! A ZIS ATUNCI CERBUL
CAT VOI FI PE ACEST PAMANT
EU MA VOI UITA LA TINE,
CERBULE! CA LA UN SFANT.
VOI FI SLUGA TA UMILA ORICAND VEI GRAI CUVANT.
ASEZAT PE TRAI ,MAGARUL S-A INGRASAT CAM… CUM SA SPUN….
CA UN “PORC” PENTRU CRACIUN,
CACI LA MOARA URECHEATUL
AVEA TRAI NESPUS DE BUN.
CATVA TIMP MAGARUL NOSTRU, INTALNID PE CERB IN CALE
I SE PLOCONEA IN FATA INDOINDU-SE DE SALE,
DAR CU VREMEA CARE TRECE,MAGARUL CAUTA,SA-I DEA BINETE
TOT MAI SCURT SI TOT MAI RECE…
PANA CE MAGARUL GRAS INCEPU SA NU-L MAIVADA.
CI PE ALATURIDAND LA PAS,EL TRECEACANTAND AGALE,
CU BLANDETEA LUI DE GRAS
BIETUL CERB VAZANDU- L ASTFEL
ISI PUNEA INTREBARI IN GAND:
OARE NU MAI VEDE BINE? NU M-O MAI FI CUNOSCAND?
A UITAT OARE MAGARUL, CAND LIHNIT IN A LUI VIATA?
IMI SPUNEA ,CA VEDE TOTUL CA PRIN CEATA
OARE! MINTE NU MAI TINE?
CA , EU CERBUL! INTR-O VREME
I-AM FACUT ATAT BINE.
CERBULE! A ZIS ATUNCEA, DIN LIVADA O SOPARLA
“BINELE”SA-L FACI PE LUME SI APOI SA-L ARUNCI IN GRABA.
DE ATUNCI VORBELE SOPARLEI,SPUSE NOBILULUI CERB
AU TRECUT DIN GURA IN GURA , DEVENIND
UN VECHI PROVERB.
TOTI CEI CARE FAC CA CERBUL N-AU DECAT SUSPINE
CACI MAGARII TOTDEAUNA UITA CAND LE FACI VREUN BINE.
SOCOTIND CA MA DOBOARA
MI-A GRAIT IERI UN ATEU
FA-MI DOVADA CA EXISTA SI VOI CREDE IN DUMNEZEU
CA SA NU-L RANESC MAI TARE
ARMA MEA A FOST LA FEL
DOVEDESTE-MI CA EL NU E
SI EU NU MAI CRED IN EL
INSA EL E PRETUTINDENI
OMULE CU SUFLET RAU
EU IL DOVEDESC CU TINE
SI CU CE E IN JURUL TAU.
RECUNOSTINTA MAGARULUI
VASILE MILITARU
UN MAGAR CA TOTI MAGARI
CE-N VALTOAREA LUMII FIERB
DAR FLAMAND SI SLAB CA IASCA
S-A RUGAT CANDVA DE-UN CERB:
“CERBULE! CU SUFLET BUN
PLEACA-TI NOBILA URECHE
CA SA AUZI CE VREAU SA-TI SPUN:
SUNT FLAMND DE SAPTE ZILE
SI LIHNITPE ACEST PAMANT
EU VAD NUMAI CA PRIN CEATA
TOATE CELE CATE SUNT
FIE-TI MILA DE MAGARUL,
CARE-N PULBEREA DIN DRUM,
IN GHENUNCHI ITI CADE ACUM
SI CU LACRIMI-N OCHI TE ROAGA
SA NU-L LASI IN DRUM SA MOARA;
CERBUL PLIN DE-AL MILEI HAR
S-A INDURAT DE ACEL MAGAR,
SI L-A PUS VATAF LA MOARA
LA UN VAR AL SAU MORAR
AH! A ZIS ATUNCI CERBUL
CAT VOI FI PE ACEST PAMANT
EU MA VOI UITA LA TINE,
CERBULE! CA LA UN SFANT.
VOI FI SLUGA TA UMILA ORICAND VEI GRAI CUVANT.
ASEZAT PE TRAI ,MAGARUL S-A INGRASAT CAM… CUM SA SPUN….
CA UN “PORC” PENTRU CRACIUN,
CACI LA MOARA URECHEATUL
AVEA TRAI NESPUS DE BUN.
CATVA TIMP MAGARUL NOSTRU, INTALNID PE CERB IN CALE
I SE PLOCONEA IN FATA INDOINDU-SE DE SALE,
DAR CU VREMEA CARE TRECE,MAGARUL CAUTA,SA-I DEA BINETE
TOT MAI SCURT SI TOT MAI RECE…
PANA CE MAGARUL GRAS INCEPU SA NU-L MAIVADA.
CI PE ALATURIDAND LA PAS,EL TRECEACANTAND AGALE,
CU BLANDETEA LUI DE GRAS
BIETUL CERB VAZANDU- L ASTFEL
ISI PUNEA INTREBARI IN GAND:
OARE NU MAI VEDE BINE? NU M-O MAI FI CUNOSCAND?
A UITAT OARE MAGARUL, CAND LIHNIT IN A LUI VIATA?
IMI SPUNEA ,CA VEDE TOTUL CA PRIN CEATA
OARE! MINTE NU MAI TINE?
CA , EU CERBUL! INTR-O VREME
I-AM FACUT ATAT BINE.
CERBULE! A ZIS ATUNCEA, DIN LIVADA O SOPARLA
“BINELE”SA-L FACI PE LUME SI APOI SA-L ARUNCI IN GRABA.
DE ATUNCI VORBELE SOPARLEI,SPUSE NOBILULUI CERB
AU TRECUT DIN GURA IN GURA , DEVENIND
UN VECHI PROVERB.
TOTI CEI CARE FAC CA CERBUL N-AU DECAT SUSPINE
CACI MAGARII TOTDEAUNA UITA CAND LE FACI VREUN BINE.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)