Antonescu ştia că legionarii vor să-l ucidă pe Iorga!

În perioda interbelică, Serviciile Secrete din România au ţinut sub o atentă supraveghere atât acţiunile membrilor şi simpatizanţilor Partidului Comunist Român, cât şi evoluţia şi ascensiunea Mişcării Legionare. Din punctul de vedere al Serviciilor Secrete, comuniştii erau mai periculoşi pentru siguranţa naţională decât legionarii, în consecinţă, erau supravegheaţi mai atent, însă fără a-i scăpa pe cei din urmă de sub control.

După 1930, extrema dreaptă din România a reuşit să atragă un număr tot mai mare de membri, iar după ce au preluat puterea alături de generalul Antonescu numărul lor ajungea undeva în jurul a 700.000. Majoritatea membrilor provenea din grupul ’22. Această generaţie, incitată de discursurile naţionaliste ale lui Nicolae Iorga şi ale lui A. C. Cuza de la începutul anilor ’20, a stat la temelia fondării extremei drepte din România. Majoritatea celor din generaţia ’22, printre care şi Corneliu Zelea Codreanu, au fost ataşaţi de Iorga, chiar dacă ulterior a intervenit o distanțare.

Trebuie precizat faptul că între asasinatele politice făcute de membrii Mişcării Legionare şi uciderea lui Nicolae Iorga există o mare diferenţă. Iorga era, în primul rând, un om de cultură, intrase în sufletul românilor. În domeniul universitar era iubit de către studenţi, conferenţia în nenumărate locuri, chiar şi la Academia de Război, câştigând inima ofiţerilor. Eugen Cristescu menţionează chiar că, până la asasinarea lui Nicolae Iorga, foarte mulţi tineri ofiţeri din armată erau simpatizanţi legionari. Asasinarea Profesorului i-a îndepărtat definitiv de Mişcarea Legionară.

Iorga a greşit politic, dar nu trebuia să plătească cu viaţa

Este adevărat că, din punct de vedere politic, Iorga a greşit atunci când a acceptat să devină consilier regal, membru al Frontului Renaşterii Naţionale, senator din partea acestui partid etc., dar nimic nu poate justifica uciderea academicianului. Iorga s-a pripit şi în momentul în care, influenţat de Carol al II-lea, a acceptat să depună acea plângere de calomniere la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu. În fond, liderul Mişcării Legionare îl „acuzase” pe Iorga doar că este „necinstit sufleteşte”.

Click aici pentru a vedea o galerie foto deosebită cu Nicolae Iorga

Ce se întâmplase, de fapt? Iorga îl „consiliase” pe primul-ministru Armand Călinescu să închidă cele două cantine legionare din Bucureşti. Acestea au fost închise sub pretextul că „printre bliduri” se pun la cale asasinate. Reacţia lui Codreanu la închiderea celor două cantine a fost îndreptată împotriva lui Iorga, pe care l-a acuzat de lipsă de coerenţă. „Dacă în 1922 ne-ai spus să ne concentrăm pe lucruri serioase şi noi te-am ascultat, construind cămine şi cantine, acum tu ne închizi toate acestea. Eşti necinstit sufleteşte, profesore”, i-a scris Căpitanul lui Iorga.

A mai fost un lucru pe care i l-au reproşat legionarii, inclusiv cei patru care l-au ridicat pe Iorga în seara zilei de 27 noiembrie 1940. Dus în casa unui învăţător din Teişan, legionarii l-au acuzat, într-o aşa-zisă judecată, că prin plângerea pe care a făcut-o în 1938, ca urmare a scrisorii primite de la Căpitan, poliţia l-a arestat pe Corneliu Zelea Codreanu şi apoi l-a asasinat.

Profesorul s-a apărat impecabil afirmând că el şi-a retras plângerea după doar două săptămâni, însă deja toată „anchetarea” lui Codreanu fusese preluată de către Armand Călinescu. Ştim toate aceste lucruri din relatarea şoferului care a condus maşina în care s-a aflat Iorga atunci când a fost ridicat de legionari. Şoferul era informatorul SSI-ului. Aceste informaţii se găsesc şi într-o lucrare nepublicată a lui Nichifor Crainic, scrisă în detenţie, intitulată „Cuibarul ucigaşilor”, cu documentele Siguranţei puse la dispoziţie de regimul comunist.

Asasinarea lui Codreanu i-a fanatizat pe legionari

Odată veniţi la conducerea ţării în septembrie 1940, legionarii s-au lansat într-o serie nesfârşită de parastase şi comemorări. Pe fondul lipsei din ţară a generalului Antonescu şi a apropierii a doi ani de la asasinarea Căpitanului, Horia Sima pregăteşte dezhumarea osemintelor de la Jilava ale lui Corneliu Zelea Codreanu şi ale celorlalţi 13 legionari împuşcaţi în noiembrie 1938. Asasinarea lui Codreanu i-a fanatizat pe legionari. În memoriile sale, Armand Călinescu afirmă că a fost chemat la rege care i-a cerut să îi lichideze pe Maniu şi pe Codreanu. Răspunsul lui Călinescu a fost: „eu, nu la Maniu”. Cert este că asasinarea lui Codreanu a survenit din ordinul lui Carol al II-lea şi a fost dusă la îndeplinire de Armand Călinescu.
Sima s-a bazat în stabilirea datei pentru dezhumarea osemintelor lui Codreanu şi pe o reacţie de revoltă şi răzbunare a legionarilor la vederea trupului fără viaţă al Căpitanului. De altfel, aşa s-a şi justificat Conducătorul după asasinatele de la Jilava, şi ale lui Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu.

Răzbunarea legionarilor a fost atât de mare, încât au intrat în închisoarea Jilava, au deschis primele 13 celule în care erau întemniţaţi, în aşteptarea unui proces, foşti demnitari ai regimului lui Carol al II-lea şi i-au împuşcat. În acea noapte, la Jilava, în celula 14 era închis tânărul Nicolae Ceauşescu. Dacă legionarii ar fi continuat împuşcările, alta ar fi fost Istoria... Dar ei s-au oprit. De altfel, în anumite condiţii a existat o colaborare între Mişcarea Legionară şi Partidul Comunist împotriva autorităţilor statului român.

 

Legionarii se pregăteau de răzbunări

La întoarcerea în ţară, din Germania, pe 25 noiembrie 1940, Serviciul Special de Informaţii l-a înştiinţat pe Ion Antonescu despre intenţiile legionarilor în privinţa comemorărilor şi a dezhumării osemintelor Căpitanului şi i-a adus la cunoştinţă şi faptul că plănuiesc unele răzbunări şi asasinate politice. Chiar pe 27 noiembrie, Eugen Cristescu preia frâiele Serviciului Secret de Informaţii, deşi decretul de numire fusese semnat din 15 ­noiembrie.

Acesta a fost şi momentul în care Eugen Cristescu începe să îl informeze tot mai aprofundat pe Ion Antonescu despre intenţiile şi acţiunile Mişcării Legionare. Graţie lui şi a loialităţii armatei, generalul Antonescu a reuşit să înăbuşe rebeliunea legionară din ianuarie.

Parastasele organizate de legionari după accederea la putere aveau menirea să răscolească amintirile membrilor şi simpatizanţilor Legiunii şi de a se răzbuna pe cei care se făcuseră vinovaţi de crimele împotriva lor. Urmare a asasinatelor din noaptea de 27 spre 28 noiembrie, Ion Antonescu a dispus desfiinţarea poliţiei legionare. Practic, acesta este momentul în care survine o distanțare vizibilă între el şi Mişcarea Legionară.