Mi-au cazut sub ochi in seara aceasta .

Ce inseamna ”Sa lupti”?

iunie 10

Cineva m-a întrebat recent: „Oare să nu lupt pentru omul pe care-l iubesc? Oare să nu lupt pentru acela care-mi face ziua întreagă mai frumoasă”? Dar, ce înseamnă „să lupţi”? Ce înseamnă lupta atunci când prezenţa celuilalt sau un cuvânt de-al lui îţi face ziua fericită, dar lucrurile nu stau aşa şi viceversa? Dacă nu-i o bucurie reciprocă în dragoste, în prietenie, în bucuria de a vorbi unul cu altul, în aceea de a ne întâlni unul cu altul, dacă nu împărtăşim aceeaşi stare în orice situaţie am fi, pentru ce luptăm şi cu cine? Oare putem noi visa să-i trezim altuia în inimă şi-n minte dragostea pe care n-o poate simţi? Putem găsi vreo armă pe lumea asta, fie ea şi o pană de înger sau o puşcă, pentru a forţa pe cineva să ne iubească?

Eu cred că se poate să gândim, să visăm, să ne dorim aşa ceva, dar nu pun pariu pentru frumuseţea consecinţelor. Dragostea este sau nu este. Nu poate fi forţată şi de aceea nu cred că ea poate fi obiectul unei lupte. A, dacă iubeşti un om care te iubeşte, dar se opune altcineva iubirii, se opun alţi oameni sau circumstanţe de viaţă, se poate... Atunci chiar eşti obligat să păşeşti într-un război pentru dragostea ta. Atunci să nu-ţi laşi iubirea răpusă de alte forţe, de alte opinii, de oameni care nu iubesc şi nu trăiesc în locul tău. Pentru dragoste merită să lupţi: poate că numai într-un război pentru dragoste merită să fii implicat într-o viaţă întreagă.
Dar, una-i să te războieşti cu alţii, cu circumstanţele vitrege, cu opoziţiile şi aberaţiile mentale ale altor oameni şi alta-i să vrei iubirea de la cineva care... dă toate semnele că nu simte la fel. Într-un asemenea caz, pierzi energie şi, adesea, obţii efectul opus celui dorit pentru că iubeşti prin respingere. Îl iubeşti pe acela ce te respinge. Într-un asemenea caz, ar fi mai util să lupţi cu tine însuţi, cu tiparul din mintea ta, care te stimulează şi te atrage să te vindeci. Să vindeci percepţia că nu eşti iubit, percepţia că eşti respins, dar şi percepţiile greşite pe care le-ai acumulat în inconştient despre sexul opus.

Majoritatea oamenilor iubesc măcar o dată în viaţă pe cineva care... nu le răspunde sentimentelor pentru că majoritatea oamenilor trec prin experienţe în care sunt părăsiţi. Reacţiile, atitudinile şi percepţiile pe care le creăm odată cu primul abandon în dragoste se înregistrează în inconştient şi, mai devreme sau mai târziu, tiparul creat atunci se activează în relaţia cu un om care ne va respinge. Inconştientul nostru recunoaşte omul instantaneu şi-i transmite conştiinţei; „uite-l pe acela care te atrage. Îl iubeşti tocmai pentru că el te va respinge.” Aşa începe povestea de iubire în care vom fi respinşi pe măsură ce vom insista că iubim. Respingerea în dragoste devine teribil de greu de vindecat pentru că ne opunem vindecării, emiţând continuu gânduri şi sentimente de suferinţă, de respingere, de singurătate.

Peste toate acestea se suprapune „atracţia”! Fenomenului de atracţie nu-i putem rezista, el este cel mai greu de înţeles şi de învins. De fapt, atracţia este tocmai semnalul comunicării noastre subtile cu celălalt; în măsura în care izbutim să apelăm la raţiune, să ne orientăm atenţia spre alte preocupări, să ne dorim în mod conştient un partener care ne iubeşte, să ne creionăm portretul partenerului dorit, atracţia se diminuează. Pe măsură ce atracţia dispare, gândurile de suferinţă şi dorinţele pe care le avem într-o relaţie neprofitabilă, care ne dezenergizează şi ne frânge inima, se diminuează şi ele până la dispariţie. În această stare, mulţi au surpriza fantastică de a-l vedea pe cel ce le-a trezit dragostea, făcând paşi vioi către dragoste.
Cel ce părea că nu te iubeşte până mai ieri, se întoarce către tine cu dragoste. Nu se întâmplă, însă, întotdeauna acest fericit scenariu; uneori, el devine şi mai fericit pentru că atragem în câmpul nostru exact acel partener pe care-l visăm. Într-un alt caz, cel dorit se întoarce, dar noi ne trezim într-un pustiu, nu mai simţim iubire pentru el, nu ne mai interesează, ba ne putem întreba ce anume ne-o fi pus inima pe jar până atunci, ce am văzut la omul acela? Respingerea în dragoste cere „vindecare” în mintea şi-n sentimentele noastre. Respingerea în dragoste ne conştientizează: cînd suntem respinşi, noi ştim cu precizie cum anume ne dorim să fie omul pe care-l vrem lângă noi pentru toată viaţa. MARIA TIMUC

De la fidelitatea fată de celălalt la fidelitatea fată de sine

iunie 07

În străfundurile materiei, am ştiut să vedem energie, în străfundurile energiei, am ştiut să vedem informaţia, în străfundurile informaţiei oare vom mai şti să vedem conştiinţa? Vom şti să vedem că informaţia însăşi depinde de conştientizarea ei, adică de sensul pe care i-l atribuim?

XAVIER EMMANUELLI

În relaţiile intime se creează adesea o confuzie între regis­trul sentimentelor şi cel al relaţiei. Pentru a ieşi din această încurcătură şi ca să încercăm să definim mai clar lucrurile, vom începe prin a cădea de acord că specificul unei entităţi vii este să evolueze şi că sentimente­le aparţin acestui ordin al entităţilor vii. Pentru că un sentiment este ceva viu, indiferent de inten­sitatea şi forţa sa la început, el va evolua, se va modifica, va fi înţeles diferit de cel care îl poartă si de cel care îl primeşte. Iar pentru că o relaţie este vie, si ea va evolua. Mai mult, cum o relaţie implică două persoane, ea va evolua în mod di­ferit pentru cei doi parteneri, nu va avea în mod obligatoriu acelaşi ritm pentru fiecare dintre ei. Orice discuţie pe tema fidelităţii, adică pe tema menţinerii unui angajament pornind de la bilanţul unei schimbări în sine la un moment dat al existenţei, va trebui să ţină seama de paradoxul următor: Eu mă implic astăzi, cu ceea ce sînt,faţă de tine, cu ceea ce eşti. Şi implic în această aventură relaţională o parte din mine aflată în evoluţie si pe care încă nu o cunosc, faţă de o parte din tine aflată în evoluţie şi pe care nici tu nu o cunoşti încă. Mă implic pe termen lung cu o parte din mine pe care nu o cunosc şi cu o parte din tine pe care nu o cunosc, ceea ce înseamnă că nu cu­nosc încă bărbatul sau femeia care voi deveni, nici pe cel sau pe cea care vei deveni tu. Un angajament lucid si sincer presupune acceptarea fap­tului că orice implicare este o implicare a trei componente: eu, tu si o parte de necunoscut si de mister legată de evoluţia posibilă a fiecăruia. în acest angajament nu pornim singuri, ci împreună cu această parte de imprevizibil incontrolabil care ne poate uni mai mult sau care ne poate îndepărta si despărţi, în angajamentul meu faţă de tine, eu implic o parte din mine pe care o cunosc bine, dar care este formată din imagini, acelea pe care eu le arăt si acelea pe care tu vrei să le vezi... Dar implic si o parte din mine pe care nu o cunosc la fel de bine, care aparţine zonelor mele de umbră. Şi în acest spaţiu există o parte din mine care se poate schimba în direcţii sau moduri pe care eu însumi nu le cunosc. în acest angajament, eu mă implic faţă de ceea ce cunosc din tine, faţă de ceea ce ştiu despre tine, fată de ceea ce vreau să văd din tine. Dar mă angajez şi faţă de această parte de mister din tine, parte necunoscută ţie, parte necunoscută mie, un potenţial pentru schimbare pe care nici tu, nici eu nu-l putem ignora, nici ascunde prea multă vreme. JACQUES SALOME Curajul de a fi tu însuti

Darul ascuns în sentimentul singurătăţii şi darul ascuns în neîmplinire.

iunie 06

u mulţi ani aşteptam într-o zi un telefon, dar telefonul întârzia, întârzia, întârzia. În acele clipe de aşteptare febrilă, de dorinţă şi angoasă existenţială, eramÎn urmă

În urmă cu mulţi ani aşteptam într-o zi un telefon, dar telefonul întârzia, întârzia, întârzia. În acele clipe de aşteptare febrilă, de dorinţă şi angoasă existenţială, eram undeva, la începuturile căutărilor mele spirituale şi învăţam mai degrabă prin experienţe tulburătoare. Pentru că telefonul „împricinat” nu mai venea, încetul cu încetul m-a cuprins o frustrare teribilă. Frustrarea aceea nu se simţea doar ca o trăire interioară, ci se somatizase în scurt timp, aşa încât o simţeam şi ca pe o devastatoare experienţă corporală, ca pe o stare energetică, în acelaşi timp. Gândurile nu izbuteau să mă liniştească, aşa încât m-am întins în pat, într-o tentativă de meditaţie. În această stare de relaxare, în această stare meditativă am conştientizat şi am simţit, în acelaşi timp, că până şi frustrarea era o stare energetică şi avea consecinţe fizice imediate asupra corpului fizic. Pe măsură ce mă relaxam mai mult, intram într-un tărâm interior mai liniştit, unde mă aştepta „ghidul lăuntric”, acea parte din fiinţa fiecăruia dintre noi care nu se mai aude atunci când suntem scufundaţi în ceaţa minţii şi a experienţelor omeneşti care ne copleşesc. „Darurile nu trebuie să-ţi aducă frustrare”, am auzit în mine însămi!

Deci, „darurile nu trebuie să-ţi aducă frustrare”! Ceea ce crezi că-ţi lipseşte este chiar ceea ce ţi se dăruieşte. Tocmai în clipa în care nu eşti iubit, tu primeşti un dar. Nu-i împachetat în hârtia strălucitoare a confirmării, a bucuriei, a împlinirii dorinţei, dar e un dar. Un dar subtil, un dar profund, ale cărui fundiţe nevăzute pot fi deshise şi peste ani întregi. În ceea ce nu ţi se dă, se piteşte darul. În ceea ce se sustrage dorinţei, nevoii, aşteptării sau visului tău este împachetat darul preţios, pe care n-ai învăţat, încă, să-l accepţi, să-l apreciezi,

să-l intuieşti or să-i guşti savoarea. Pentru mine, darul „acelei zile de frustrare adâncă” a venit imediat, dar şi în timp, chiar în ani. N-a fost în pachetul acelei „frustrări” doar un singur obiect, doar o păpuşă, care să-mi mângâie egoul rănit. A fost un soi de păpuşă rusească, din care a mai ieşit una, încă una şi încă una atunci când mă aşteptam mai puţin. O suită de daruri am primit în timp, iar între ele înţelegerea decisivă că-i un dar şi ceea ce nu ţi se dă. Apoi, am învăţat să primesc darul ascuns în frustrare. Darul ascuns în nelinişte. Darul ascuns în sentimentul singurătăţii şi darul ascuns în neîmplinire.

Întreaga existenţă dăruieşte în formele cele mai stranii, mai neaşteptate şi mai ascunse uneori. Numai mintea crede că-i un dar ceea ce primeşti pentru că-ţi doreşti, vrei, aştepţi, te bucuri. Mintea se minte pe sine, mintea se bucură printre aparenţe, mintea-i ca un copil, care râde când îşi primeşte jucăria dorită şi strigă neasemuit de dureros când i se refuză împlinirea. Dar, dincolo de mintea noastră, universul existenţei dăruieşte continuu; dăruieşte luând, frustrând. Dăruieşte prin neîmplinire, prin absenţă, prin suferinţă, prin deziluzie şi prin respingere. Egoul omenesc nu-i pus niciodată la perete prin confirmare şi împlinire, ci prin frustrare şi suferinţă. O formă subtilă, decisivă, puternică de educaţie a egoului se întâmplă de la sine şi-o face existenţa însăşi. Nu-i psiholog mai potrivit, mai puternic şi mai convingător decât experienţa, singura capabilă să învingă logica abstractă a egoului, dincolo de care străluceşte sufletul, fiinţa şi lumina noastră.

Încă nu ştim să spunem „da, mulţumesc, se poate să fie un dar ceea ce faci” atunci când un om ne trădează. Când altul ne părăseşte. Când altul ne respinge şi altul pare să ne ia ceea ce credem a fi al nostru. Încă nu observăm darul ascuns în privaţiune şi abandon, în singurătate sau în ceea ce credem a fi „eşec”. Dacă mintea ar putea accepta că sunt daruri ascunse în toate cele ale existenţei, dacă ar putea accepta că sunt daruri care nu se văd de îndată şi daruri de preţ în ceea ce ne loveşte, am fi cu mult mai senini şi mai simpli, în acelaşi timp. Am fi mai buni şi-am judeca mai puţin trădarea sau lipsa dragostei altuia. Neiubirea sau înşelăciunea, visul frânt şi neliniştea neîmplinirii sunt daruri pentru cel ce învaţă să le primească. Existenţa dăruieşte continuu; noi avem să ne regăsim dispoziţia emoţională pentru a primi, capacitatea de a primi şi înţelegerea naturii dăruitoare a vieţii. În tot ce ni se întâmplă-i un dar. Să-l căutăm cu aceeaşi inocentă curiozitate a copilului, să-l aşteptăm cu aceeaşi bucurie, să ne regăsim puterea de a primi şi a înţelege că-n experienţă darurile iau forme neaşteptate. La capătul unei astfel de înţelegeri ne aşteaptă iubirea pe care o căutăm... în iluzia că trebuie să ne-o dea altcineva.

Maria Timuc

Haideti sa traim împreuna un vis frumos - un vis în care tu vei iubi tot timpul

iunie 03

In acest vis tu esti în mijlocul unei zile frumoase si însorite de vara. Auzi pasarile, vântul si un pârâias. Mergi catre râu. Pe malul râului sta un batrân în meditatie, iar tu vezi ca din capul sau emana raze de lumina de diferite culori. Iti propui sa nu-l deranjezi, dar el îti observa prezenta si deschide ochii. Are ochii plini de iubire si un zâmbet larg. Il întrebi cum de este capabil sa radieze o lumina atât de frumoasa. Il întrebi daca te poate învata si pe tine ceea ce face el. El îti raspunde ca în urma cu multi, multi ani el i-a pus aceeasi întrebare învatatorului sau. Batrânul începe sa-ti povesteasca povestea vietii sale: „Invatatorul meu si-a deschis pieptul si si-a scos inima, apoi a luat o flacara frumoasa din inima sa. În continuare, mi-a deschis pieptul, mi-a deschis inima si a pus acea mica flacara în inima mea. Apoi mi-a pus inima înapoi în piept si în curând în inima mea a început sa se manifeste o iubire foarte intensa, deoarece flacara pe care o pusese în inima mea era chiar iubirea lui. Flacara a crescut în inima mea si a devenit un foc mare, mare, un foc care nu arde, ci purifica tot ceea ce atinge. si acel foc a atins fiecare din celulele corpului meu, iar celulele din corpul meu mi-au trimis si ele iubirea lor. Am devenit una cu corpul meu, dar iubirea mea a crescut mai mult decât acesta. Acel foc a atins fiecare emotie a mintii mele, iar toate emotiile s-au transformat într-o iubire puternica si intensa, si m-am iubit pe mine însumi complet si neconditionat. Dar focul continua sa arda si eu simteam nevoia sa-mi împartasesc iubirea. Am decis sa pun câte o farâma din iubirea mea în fiecare copac, iar copacii mi-au raspuns si am devenit una cu copacii, dar iubirea mea nu s-a oprit aici, ci a crescut si mai mult. Am pus câte o farâma din iubirea mea în fiecare floare, în iarba, în pamânt, si ele mi-au raspuns si mi-au transmis iubirea lor si am devenit una cu ele.
Iar iubirea mea a crescut din ce în ce mai mult, pâna când a inclus în ea fiecare animal de pe glob. si animalele au raspuns iubirii mele si am devenit una cu ele. Dar iubirea mea a continuat sa creasca si sa creasca. Am pus o farâma din iubirea mea în fiecare cristal, în fiecare piatra de pe pamânt, în praf, în metale, si ele mi-au raspuns si am devenit una cu pamântul. Apoi am decis sa pun o farâma din iubirea mea în apa, în oceane, în râuri, în ploaie, în zapada. si ele mi-au raspuns si am devenit una cu ele. Dar iubirea mea a crescut si mai mult si mai mult. Am decis sa ofer iubirea mea aerului, vântului. Am simtit o comuniune puternica cu pamântul, cu vântul, cu oceanele, cu natura, si iubirea mea a continuat sa creasca. Mi-am îndreptat capul catre cer, catre soare, catre stele, si am pus o farâma din iubirea mea în fiecare stea, în luna, în soare, si ele mi-au raspuns. si am devenit una cu luna, cu soarele si cu stelele, iar iubirea mea a continuat sa creasca si sa creasca. Si am pus o farâma din iubirea mea în fiecare om si am devenit una cu întreaga umanitate. Oriunde mergeam, cu oricine ma întâlneam, ma vedeam pe mine în ochii lor, deoarece eu sunt o parte a totului, deoarece iubesc”.
Dupa care, batrânul îsi deschide pieptul, îsi scoate inima cu flacara cea frumoasa din ea si o
pune în inima ta. si acum, acea iubire creste în interiorul tau. Acum tu esti una cu vântul, cu apa, cu stelele, cu toata natura, cu toate animalele si cu toate fiintele umane. Simti caldura si lumina ce emana din flacara din inima ta. în jurul capului ai o aureola care straluceste în culori numeroase si foarte frumoase.
Radiezi de stralucirea iubirii si te rogi: Iti multumesc Tie, Creator al Universului, pentru darul vietii pe care mi l-ai oferit.
Iti multumesc pentru ca mi-ai oferit tot ceea ce am avut cu adevarat nevoie.
Iti multumesc pentru sansa de a trai experienta acestui corp minunat si a acestei minti minunate.
Iti multumesc pentru ca traiesti în fiinta mea cu toata iubirea ta, cu tot spiritul tau pur si nemarginit, cu toata lumina ta calda si stralucitoare.
Iti multumesc pentru ca îmi folosesti cuvintele, pentru ca îmi folosesti ochii, pentru ca îmi folosesti inima pentru a-ti împrastia iubirea oriunde as merge.
Te iubesc asa cum esti, si pentru ca eu sunt creatia Ta, ma iubesc si pe mine asa cum sunt. Ajuta-ma sa pastrez iubirea si pacea în inima mea si sa fac din aceasta iubire o noua viata, care sa-mi permita sa traiesc în iubire tot restul vietii mele. Amin.

(DON MIGUEL RUIZ - Cele patru legaminte)