Raportul lui Pilat catre Tiberius Cezar

Dupa cum mentioneaza toate scrierile, precum si Biblia... " in zilele din urma
Adevarul se va arata, doar trebuie sa deschideti ochii si urechile pentru ca sa
va Luminati si sa urmati Calea"................
>
>
>
>
>
>Ecce Homo (Iată, Omul!). O pictură de Antonio Ciseri. În această imagine Pilat
>îl prezintă pe Iisus biciuit și îmbrăcat cu o hlamidă mulțimii, în dreapta lui
>Pilat fiind soția îndoliată a acestuia.
>Pilat din Pont sau Ponțiu Pilat, originar din Pontul Asiei mici, a fost al
>cincilea prefect[1] (guvernator roman) al Iudeei între anii 26 - 36, în vreme ce
>la Roma era împărat Tiberius, fiu adoptiv (14 - 37) al lui Octavian (31 î.Hr. -
>14).
>
>
>
>Raportul lui Pilat catre Tiberius Cezar
>
>Uite o mica lectie de istorie, potrivita cu aceste cateva zile pe care le traim
>cu emotie intensa! Este Raportul scris de Pilat, guvernatorul Iudei, catre
>Tiberiu, imparatul Imperiului Roman, imediat dupa Rastignire.......
>Raportul lui Pilata fost găsit în una din bibliotecile Vaticanului de către un
>student german care se afla la Roma pentru studii teologice. Dar studentul
>acesta nu l-a găsit prea important ca să-l copieze. Întâmplarea a făcut însă ca
>peste câţiva ani fostul student să-i povestească despre el unui englez, W.D.
>Nahan. Englezul s-a arătat extrem de interesat şi prin intervenţii stăruitoare
>l-a convins pe tânărul german, ajuns între timp profesor de teologie, să ia
>legătura cu Vaticanul pentru a-i procura o copie. Intrat în posesia documentului
>Nahan l-a tradus în limba engleză, încredinţându-l unui cotidian de mare tiraj
>din Anglia.
>
>
>Către Cezarul Tiberiu, Nobile Suverane, salutare!
>
>Cauzele care au provocat acea tulburare în Ierusalim, au fost in legătura cu
>Iisus din Nazaret, şi evenimentele care au avut loc în provincia mea acum câteva
>zile, au fost de un astfel de caracter care mă face sa vi le raportez cu
>de-amănuntul, pentru că eu nu voi fi deloc surprins dacă, în scurgerea timpului
>acestuia, nu se va schimba cu totul soarta naţiunii noastre, căci se pare ca în
>zilele din urmă, zeii au încetat de a mai putea fi ispăşiţi. Eu, din partea mea,
>sunt gata să spun: blestemată fie ziua aceea în care eu am urmat pe Valerius
>Graţius la guvernarea Iudeii.
>
>La sosirea mea în Ierusalim, am luat în primire sala de judecată şi-am poruncit
>să se facă ospăţ mare, la care am invitat pe Tetrarhul Galileii, dimpreună cu
>Arhiereul, şi pe toţi oficianţii lui.La ora anunţată, niciunul din oaspeţi nu
>s-a arătat. Aceasta a fost o insultă pentru onoarea mea personală!….Mai târziu,
>după câteva zile, a venit la mine Arhiereul, ca să-şi ceară scuze. Îmbrăcămintea
>şi purtarea sa erau grozav de viclene. El pretindea că religiunea sa îl opreşte
>pe el şi pe supuşii lui, de a sta la aceeaşi masă cu romanii şi să închine
>libaţiuni (ciocniri de pahare) cu ei. Eu am crezut e bine să accept această
>scuză, dar tot cu acea ocazie m-a convins că cei cuceriţi se declară duşmani ai
>cuceritorilor, şi mi se părea că, dintre toate oraşele cucerite, Ierusalimul
>unul era cel mai greu de cârmuit.
>Atât de turbulent era acest popor, încât eu trăiam mereu cu frica sa nu
>izbucnească în orice moment o răscoală. Pentru suprimarea ei eu nu aveam însă,
>decât o mână de soldaţi şi un singur sutaş.
>Am cerut întăriri de la Guvernatorul Siriei, dar acesta m-a informat că şi el
>abia are trupe îndeajuns pentru a-şi apăra provincia sa. O dorinţă nestăpânită
>de cucerire, adică de a ne întinde împărăţia dincolo de mijloacele noastre de
>apărare, mă tem să nu fie o cauză de răsturnare a nobilului nostru guvernământ.
>Printre mai multe veşti ce mi-au venit, una m-a interesat în mod deosebit: un
>tânăr – se zicea – a apărut în Galileea, predicând pe un ton blând şi nobil o
>altă lege, în numele lui Dumnezeu ce l-a trimis.
>La început mă temeam că acesta să nu fie vreun agitator care să aţâţe poporul
>contra Romanilor, dar nu după mult timp temerile mele au fost spulberate. Iisus
>din Nazaret, a vorbit mai mult ca un prieten al Romanilor decât al evreilor.
>Trecând într-o zi pe lângă locul ce se chema Siloan, am văzut o mare adunare de
>popor, iar în mijlocul ei pe un tânăr care stătea rezemat de un copac şi, în
>seninătate şi calm, predica mulţimii. Mi s-a spus că este Iisus. Era tocmai ce
>mă aşteptam să văd, atât e mare era deosebirea între El şi ascultătorii lui.
>Părul şi barba sa aurie, îi dădeau o înfăţişare cerească. El părea a fi cam de
>vreo 30 de ani. N-am văzut în viaţa mea o privire atât de senină şi de dulce, un
>contrast izbitor între El şi ascultătorii lui, cu bărbile lor negre şi feţele
>întunecate.
>Nevoind să-l întrerup prin prezenţa mea, mi-am continuat drumul înainte, dar am
>făcut semn secretarului meu să se asocieze mulţimii şi să asculte ce vorbeşte.
>Numele secretarului meu este Naulius. El este strănepotul şefului de spionaj şi
>de conspiraţie, care s-a ascuns în Etruraia, aşteptând pe Cătălina. Naulius este
>un vechi băştinaş din Iudeia, astfel că el cunoaşte bine limba ebraică. Îmi este
>foarte devotat şi vrednic de toată încrederea.
>
>Când am sosit şi am intrat în sala de judecată am găsit pe Naulius care mi-a
>istorisit cuvintele auzite de Iisus la Siloan. El mi-a zis: „Niciodată nu am
>citit în cărţi sau în lucrările filozofilor, ceva ce r semăna predicilor lui
>Iisus. Unul dintre evreii răsculători, dintre care sunt atâția in Ierusalim, l-a
>întrebat dacă este cu cale de a da tribut Cezarului, Iisus a răspuns: “Daţi
>Cezarului cele ce se cuvin Cezarului, şi lui Dumnezeu, cele ce se cuvin lui
>Dumnezeu”.
>
>Tocmai din cauza înţelepciunii lui, eu am îngăduit Nazarineanului libertatea,
>pentru că era în puterea mea să-l arestez şi să-l trimit la Pretoriu, dar
>aceasta ar fi fost împotriva dreptăţii ce a caracterizat totdeauna pe Romani.
>Omul acesta nu era nici tendenţios şi nici răsculător, şi eu l-am ocrotit cu
>protecţia mea, poate necunoscută lui. El avea libertatea să lucreze, să
>vorbească şi să facă adunări şi să ţină predici poporului şi să-şi aleagă
>ucenicii, neîmpiedicat de niciun mandat pretorian. Dacă s-ar întâmpla însă,
>ferească-ne zeii, aceasta este doar o presupunere, dacă s-ar întâmpla, zic eu,
>ca religia strămoşilor noştri să fie înlocuită de religia lui Iisus, lucrul
>acesta s-ar datora acestei nobile toleranţe şi prea marii indulgenţe pe care le
>îngăduie Roma. Pe când eu, mizerabil nenorocit, voi fi fost poate instrumentul
>pe care creştinii îl numesc “Providenţa” prin care să vină peste noi această
>soartă şi destin. Dar libertatea aceasta nemărginită, dată lui Iisus, a indignat
>tare pe evrei; dar nu pe cei săraci, ci pe cei bogați şi puternici, într-adevăr,
>Iisus era foarte aspru cu cei din urmă (cu bogaţii) şi de aceasta a fost pentru
>mine un bun motiv de a nu tulbura libertatea Nazarineanului.
>
>Fariseilor şi cărturarilor le zicea: „Voi sunteţi pui de viperă, voi vă
>asemănaţi cu mormintele văruite”; alteori indignat de îngâmfatele lor postiri şi
>dăruiri ale bogaţilor le spunea că „doi bani ai unei văduve sărace sunt mai
>preţuiţi înaintea lui Dumnezeu”, decât darurile lor bogate. În fiecare zi se
>făceau plângeri la sala de judecată contra abuzurilor evreilor bogaţi. Eram
>informaţi că vreo nenorocire o să i se întâmple acestui om; căci nu va fi fost
>pentru prima oară, când Ierusalimul să-şi omoare cu pietre pe cei care erau
>numiţi de ei „profeţi”. Şi dacă Pretoriul le va refuza plângerea, ei vor face
>apel la Cezarul!
>
>Conduita mea a fost aprobată de senat, şi mi s-a promis o întărire de soldaţi,
>după terminarea războiului cu Parţii, fiindcă altfel, eu nu eram în stare să
>preîntâmpin o răscoală. M-am hotărât apoi să iau o măsură, care făgăduia de mai
>mult, pentru a stabili liniştea în oraş, fără a supune Pretoriul la concesiuni
>umilitoare. Am scris lui Iisus, invitându-l la o convorbire cu mine, în sala de
>judecată, şi el a venit.
>
>Precum ştiţi, Nobile Suverane, în venele mele curge sânge iberic amestecat cu
>sânge roman, care nu cunoaşte frica şi este nesupus emoţiilor: mă plimbam prin
>curtea palatului meu, când Nazarineanul apăru şi, când am dat cu ochii de el, mi
>s-a părut ca şi cum o mână de fier mi-ar fi legat picioarele de pământ şi
>tremuram, fără voia mea, ca un vinovat, deşi Nazarineanul era calm şi liniştit
>ca un nevinovat. Când a venit la mine, s-a oprit deodată şi ca printr-un semn,
>părea că-mi zice: Iată-mă, am sosit!
>
>Câtva timp eu am rămas încremenit şi priveam cu admirare, respect şi frică,
>asupra acestei figuri de om supranatural, o formă de om, necunoscută numeroşilor
>pictori şi sculptori, care au dat forme şi figuri la tot felul de zei şi eroi.
>
>„Iisuse, i-am zis în cele din urmă şi limba mea gângăvea…, Iisuse din Nazaret,
>eu ţi-am dat, timp de trei ani de zile, o mare libertate de vorbire şi rău nu-mi
>pare. Cuvintele tale sunt ale unui înţelept, ale unui om învăţat. Nu ştiu dacă
>tu ai citit Socrate sau Platon, dar un lucru îţi spun, că în predicile tale se
>află o simplitate majestuoasă, care te ridică mult mai sus deasupra acestor
>filozofi. Împăratul este informat despre tine, şi eu, umilul său reprezentant în
>această comunitate, sunt foarte fericit că ţi-am îngăduit această libertate, de
>care te bucuri şi tu atât de vrednic. Totuşi nu pot ascunde de tine că predicile
>tale au stârnit mari şi puternice duşmănii contra ta. Nici aceasta nu este de
>mirat: Socrate şi-a avut duşmanii săi, şi a căzut victima lor. Ai tăi sunt fără
>îndoială aprinşi contra ta, din pricina libertăţii pe care ţi-o dau. Mă
>învinuiesc de a fi în legătură directă şi unire cu tine, cu scopul de a dezbrăca
>pe evrei de mica putere ce o mai au de la romani. Rugămintea mea deci – nu zic
>puterea mea – este ca tu să fii pe viitor mai cu băgare de seamă şi să eviţi a
>jigni mândria duşmanilor tăi, ca să nu se răscoale populaţia stupidă în contra
>ta, şi să mă silească pe mine să întrebuinţez mijloacele justiţiei…”.
>
>Nazarineanul însă a răspuns liniştit:„Prinţ al pământului, cuvintele tale nu ies
>din adevărata înţelepciune. Spune furtunii: stai în mijlocul muntelui, căci
>altfel vei dezrădăcina copacii din vale. Furtuna îţi va răspunde: numai Dumnezeu
>cunoaşte încotro merge furtuna. Adevăr zic ţie, înainte de a înflori rozele
>Saronului, sângele celui drept va fi vărsat…”, continuă el cu emoţie.
>
>Eu i-am zis: „Tu eşti mai preţios mie pentru înţelepciunea ta, decât toţi
>tulburătorii aceştia şi îngâmfaţii de farisei, care abuzează de libertatea dată
>lor de Roma, complotează contra Cezarului şi ne ţin într-o frică continuă,
>aceşti mizerabili neliniştiţi. Ei cunosc că lupul din pădure se-mbracă uneori în
>lână şi piei de oaie. Eu te voi apăra faţă de ei. Palatul meu de justiţie este
>deschis ţie pentru scăpare…”.
>
>Cu nepăsare, şi clătinându-şi capul, cu un har şi un zâmbet dumnezeiesc Iisus
>îmi ripostă “Când ziua aceea va fi sosit, nu va fi scăpare pentru Fiul Omului,
>nici sub pământ. Sălaşul celui drept este acolo, zise el arătând spre cer: ceea
>ce este scris in cărţile profeţilor, trebuie să se împlinească”!
>
>“Tânărule, i-am răspuns eu pe un ton moale, tu mă obligi ca simpla mea cerinţă
>să o preschimb în poruncă. Siguranţa provinciilor mele, care este încredinţată
>îngrijirii mele cere asta. Trebuie să arăţi ai multă moderaţie în predicile
>tale. Nu vătăma pe al ţ ii, aceasta îţi poruncesc. Fericirea ta te însoţeşte,
>mergi în pace”.
>
>“Prinţ al pământului, a răspuns Iisus, nu am venit ca să aduc în lume război, ci
>pace şi iubire şi bunăvoin ţ ă. Eu m-am născut în aceeaşi zi în care Cezarul a
>dat pace lumii romane. Prigonirea nu este de la mine. Eu o aştept de la alţii,
>şi o voi întâmpina în supunere faţă de voinţa Tatălui meu, care mi-a arătat
>calea. De aceea, restrânge-ţi puţin înţelepciunea ta lumească. Nu este în
>puterea ta, de a aresta victima de la picioarele altarului ce ispăşesc”.
>
>După aceste cuvinte el a dispărut ca un nor luminos, după perdelele pretoriului.
>Duşmanii lui Iisus s-au adresat în cele din urmă lui Irod, să se răzbune asupra
>Nazarineanului. Dacă Irod ar fi urmat propria sa înclinare, în aceasta privinţă,
>el ar fi ordonat imediat osânda la moarte a lui Iisus; însa el, deşi mândru de
>cinstirea domniei sale, se temea de senatul Roman, de a nu comite vreo faptă
>care ar fi putut sa-i nimicească influenţa sa asupra Senatului, astfel nu luă
>nicio hotărâre.
>
>Intr-o zi, Irod veni la mine în pretoriu. Când s-a ridicat să plece, după câteva
>cuvinte neînsemnate, m-a întrebat ce părere am eu despre Iisus Nazarul. Eu i-am
>spus că după părerea mea, Iisus este un mare filozof, după cum unele naţiuni
>mari adesea produc, şi că învăţăturile sale, cu niciun chip, nu pot fi socotite
>ca fiind eretice sau primejdioase, iar Roma este dispusă a-i îngădui toată
>libertatea de a vorbi şi este îndreptăţit prin faptele sale.
>
>Irod a surâs cu ironie şi salutându-mă, cu respect prefăcut, s-a depărtat.
>Se apropia marea sărbătoare a evreilor; conducătorii religioşi plănuiau să se
>folosească de această ocazie şi de exercitarea populară, care are loc
>întotdeauna, la sărbătoarea Paştilor lor. Ora ş ul era arhiplin de o populaţie
>turbulentă care dorea moartea Nazarineanului. Spionii mei mi-au raportat că
>Arhiereii si Fariseii întrebuinţează tezaurul templului ca să mituiască în acest
>scop pe popor. Primejdia creştea pe fiecare oră. Am scris atunci la Prefectul
>Siriei să-mi trimită imediat o sută de soldaţi de infanterie şi tot atâţia de
>cavalerie, dar el a refuzat să-mi trimită. M-am văzut atunci rămas singur, numai
>cu o mână de soldaţi; nişte păzitori îmbătrâniţi în mijlocul unui oraş
>răsculat, neputincioşi de a reprima o răscoală şi fiind silit să o tolerez.
>
>Răsculaţii au pus mâna pe Iisus, şi cu toate că ei simţeau că nu au de ce să se
>teamă de Pretoriu, crezându-mă alături de conducătorii lor, în privinţa aceasta,
>au continuat să strige: „Răstigneşte-l!”.
>
>Trei partide se uniseră împotriva lui Iisus: Irodienii, Saducheii şi Fariseii;
>Saducheii, a căror conduită era sprijinită de două motive: ei urau pe Iisus, şi
>doreau să scape de sub jugul roman. Aceştia nu au putut uita niciodată, intrarea
>mea în sfântul lor oraş, cu steaguri care purtau chipul împăratului Roman, deşi
>eu cu acea ocazie, am făcut o greşeala din necunoaşterea legilor lor. Totuşi, în
>ochii lor, profanarea aceasta nu s-a micşorat.
>
>O altă nemulţumire pe care o purtau ei în ş ii, era propunerea mea, de a
>întrebuinţa o parte din tezaurul templului pentru ridicarea de clădiri publice.
>Din cauza acestei propuneri, ei erau plini de amărăciune.
>
>Fariseii erau duşmanii pe faţă ai lui Iisus, şi nu le păsa prea mult de guvernul
>nostru. Ei au fost siliţi să înghită timp de trei ani si jumătate pilulele amare
>pe care Nazarineanul le arunca în faţa lor, în public, oriunde se ducea, şi
>fiind prea slabi şi sfioşi şi neavând curajul de a lua singuri măsurile dorite,
>ei au fost bucuroşi de a se uni cu Irodienii si Saducheii. Pe lângă cele trei
>partide, ei mai aveau de luptat împotriva unei populaţii îndârjite şi totdeauna
>gata de a se uni la răscoală şi de a se folosi de confuzia şi neînțelegerea ce
>rezulta din aceasta.
>
>În felul acesta Iisus a fost târât înaintea Arhiereului şi condamnat la moarte.
>Cu aceasta ocazie, Casa Arhiereului, a săvârşit umilul fapt de supunere; el şi-a
>trimis prizonierul la mine ca să pronunţ eu osânda definitivă, asupra lui.
>
>Eu i-am răspuns că, deoarece Iisus este Galilean afacerea cade sub jurisdicţia
>lui Irod şi am poruncit să-l trimită la el. Acel tetrarh viclean şi-a mărturisit
>umilinţa, pretextând a avea respect faţa de mine, prin sutana Cezarului, mi-a
>încredinţat mie soarta acestui om.
>
>Îndată palatul meu a luat înfăţişarea unei cetăţi ocupate. Fiecare moment ce
>trecea, sporea numărul tulburărilor. Ierusalimul era inundat de populaţia
>adunată de prin munţii Nazaretului. Se pare că toata Iudeea se afla la
>Ierusalim.
>
>Eu îmi luasem de femeie (soţie) o domnişoara dintre Gali, care avusese nişte
>descoperiri pentru viitor. Plângând, ea s-a aruncat la picioarele mele şi mi-a
>zis: „Păzeşte-te! Să nu te atingi de omul acesta, pentru că el este Sfânt!
>Noaptea trecută eu l-am văzut în vis. El umbla deasupra apelor. El zbura pe
>aripile vântului, şi vorbea furtunilor şi peştilor mării şi toate erau supuse
>voinţei lui. Chiar şi râul de pe muntele Kidron, curgea plin de sânge. Statuile
>Cezarului erau pline de murdăria Golgotei. Catapetesmele dinlăuntrul templului,
>s-au dărâmat şi soarele s-a întunecat ca îmbrăcat în doliu. O! Pilate, rău mare
>te aşteaptă, dacă nu vei asculta sfatul femeii tale. Blestemele Senatului
>Roman! Teme-te de puterea Cerului!”
>
>Pe la timpul acesta treptele de marmură, gemeau sub greutatea mulţimii, iar
>Nazarineanul, era adus iară ş i la mine. Eu am pornit spre sala de judecată,
>urmat de garda mea. Într-un ton aspru, am întrebat pe popor, ce vrea!….
>
>„Moartea Nazarineanului” a fost răspunsul.
>„Pentru ce crima?” am întrebat eu.
>„El a hulit pe Dumnezeu şi a profeţit dărâmarea templului. El se numeşte pe sine
>Fiul lui Dumnezeu, Mesia, Regele Iudeilor”.
>
>Eu le-am spus că justiţia Romana nu pedepseşte astfel de fapte cu moartea.
>„Răstigneşte-l, răstigneşte-l!” izbucni însă strigătul de la gloata înfuriată.
>Strigătele gloatei înfuriate zguduiau palatul din temelie. În mijlocul acestei
>zarve nemaipomenite, nu era decât un om liniștit şi calm. ACESTA ERA IISUS DIN
>NAZARET.
>
>După mai multe sforţări, fără rezultate, de a-l scăpa de furia acestor
>persecutori înverşunaţi, eu am luat o măsură care pentru moment mi se păru că va
>servi ca să-i scap viaţa; am dat poruncă ca el sa fie biciuit; apoi cerând
>ligheanul cu apa, eu m-am spălat pe mâini în faţa mulţimii, arătând prin
>aceasta, dezaprobarea mea pentru acest fapt. Dar în zadar. Aceşti mizerabili nu
>s-au mul ţ umit decât cu via ţ a lui.
>În desele noastre tulburări civile, eu am fost de mai multe ori martor al furiei
>popoarelor dar, din câte am văzut, nimic nu se poate asemăna cu aceasta.
>
>Într-adevăr s-ar putea spune că in această ocazie toate spiritele rele din
>ţinutul infernului s-au strâns în Ierusalim. Mulţimea părea că nu umblă pe
>picioare, ci umblă pe sus urlând, precum valurile unei mări înfuriate. O mare
>neastâmpărată se întindea de la porţile Pretorului până la muntele Sion, cu
>strigăte, cu fluierături, cum nu s-a mai auzit niciodată în istoria Romei.
>
>Ziua s-a întunecat ca un amurg, asemenea celui văzut la moartea lui Iulius Cezar
>cel Mare, care s-a întâmplat tot aşa pe la mijlocul lui Martie. Eu, Guvernatorul
>provinciei răsculate, stăteam rezemat de o coloană a palatului meu, gândindu-mă
>la înfricoşătorul fapt al acestor oameni cruzi care târau spre execuţie pe
>nevinovatul Nazarinean.
>
>Toţi dispăruseră din jurul meu. Ierusalimul, scosese afară pe locuitorii săi,
>care se înşiraseră pe părţile funebre ce conduc spre Geronica (Golgota). Un aer
>de jale şi întristare mă acoperea. Garda mea însoţise pe cavaleri, iar sutaşul
>pentru a arăta o umbra de putere, se străduia să facă ordine.
>
>Eram lăsat singur şi cu inima zdrobită şi mă gândeam că ceea ce s-a petrecut în
>momentul acesta stătuse mai mult în puterea zeilor, decât în puterea omului.
>
>Deodată se auzi un mare strigăt, ce venea de pe Golgota, care părea că este adus
>de vânt şi care anunţa o agonie pe care urechea omenească, n-a mai auzit-o
>vreodată. Nori mari, întunecoşi şi negri s-au coborât şi au acoperit aripa
>templului, şi aşezându-se asupra oraşului, l-a acoperit ca un val, şi un
>puternic cutremur de pământ a zguduit totul.
>
>Atât de înfrico ş ătoare au fost semnele ce s-au văzut, atât pe ceruri cât şi pe
>pământ, încât se zice că: Dionisie Acropagul ar fi exclamat: „sau că autorul
>naturii suferă, sau că Universul se sfârşeşte.”
>
>Către ceasul dintâi al nopţii, mi-am luat mantaua pe mine şi am pornit pe jos în
>oraş, spre porţile Golgotei. Jertfa era consumată!…
>Mulţimea se întorcea în cetate, dar de fapt tot agitată, dar şi posomorâtă şi cu
>feţele lor întunecate şi mohorâte şi disperate.
>Mulţi erau cuprinşi de frică şi de remuşcare pentru cele ce văzuseră. De
>asemenea, am văzut pe mica trupă de ostaşi, trecând mâhniţi, iar purtătorii
>steagului, îşi învăluiseră capul în semn de întristare.
>Am auzit un ostaş murmurând în cuvinte străine, pe care eu nu le-am înţeles. Ici
>si colo, se vedeau grupuri de oameni şi femei adunaţi şi, când aruncau privirea
>spre muntele Calvarului rămâneau nemişcaţi, ca în aşteptarea vreunei alte
>minuni a naturii.
>M-am întors în Pretoriu întristat şi plin de gânduri care mă frământau.
>Urcându-mă pe trepte, se puteau vedea stropii de sânge care curseseră de la
>Nazarinean.
>
>După un timp a venit la mine un bătrân, cu o grupă de femei plângând, care
>rămăseseră la poartă, iar el s-a aruncat la picioarele mele plângând amar. L-am
>întrebat ce vrea şi el mi-a zis: „Eu sunt Iosif din Arimateia, şi am venit să
>cer de la tine îngăduinţa de a îngropa pe Iisus din Nazaret”….
>I-am zis: „Cerinţa ta se va împlini”….
>Atunci, primind raportul că Iisus este mort, am poruncit lui Naulius să ia cu
>sine ostaşi şi să supravegheze înmormântarea, ca să nu fie împiedicată.
>Mai târziu câteva zile, mormântul a fost găsit gol. Ucenicii săi au vestit în
>toată provincia, ca Iisus s-a sculat dintre morţi cum prezisese el.
>
>Îmi mai rămăsese numai această datorie, ca să fac cunoscut împăratului această
>întâmplare dezgustătoare şi neobişnuită. Chiar în noaptea aceea, ce a urmat
>catastrofei neaşteptate am început a face acest raport şi, de către ziuă, s-a
>auzit un sunet de pe Calvar, intonând aria Dianei, care a venit la urechile
>mele!…
>
>Aruncându-mi privirea spre poarta Cezarului, am văzut apropiindu-se o trupa de
>soldaţi şi am auzit sunetul trâmbiţei care intona marşul Cezarului. Erau
>întăririle care mi se făgăduiseră, cele doua mii de ostaşi aleşi, şi pentru a
>grăbi sosirea lor, au călătorit toată noaptea.
>
>A fost hotărât de soartă!… am strigat eu cu amărăciune şi frecându-mi palmele,
>ca marea nelegiuire să fie îndeplinită, şi ca pentru scopul de a împiedica
>răscoala de ieri, trupele de ostaşi să sosească astăzi!!!… Soartă cruda, cum îţi
>baţi joc de soarta muritorilor!
>
>Era prea adevărat ce a strigat Nazarineanul de pe cruce: „S-a sfârşit”.
>Acesta este cuprinsul raportului şi rămân al Majestăţii Voastre supus, cu
>respect şi smerenie.
>
>Guvernatorul PONŢIU PILAT
>Făcut în Ierusalim în a XXVIII-a zi a lunii Martie,
>Anul 4147 de la creaţiune