Întuneric. doar întuneric şi frig. un frig negru mat, fără nici o strălucire de viaţă. Şi acolo eşti tu, mama zeilor, singură. Îmi amintesc de o noapte de iarnă când eram copil şi visam acelaşi lucru, venisem de la joacă şi îmi aminteam de nasul roşu al prietenilor mei. Era un frig groaznic şi totuşi noi ne încăpăţânam să stăm afară până noaptea târziu când părinţii îngrijoraţi ne găseau în sfârşit şi ne certau pentru inconştienţa noastră. Tata m-a certat destul de rău, eram cu ochii în lacrimi când m-am închis în cameră şi m-am trântit în pat, nu puteam să dorm, stăteam doar şi plângeam şi gânduri rele îmi treceau prin minte. Intr-un târziu m-am liniştit şi am adormit şi am visat. Am visat acelaşi întuneric fără speranţă şi doar ea era acolo liniştită şi sigură. ştia tot ce avea să se întâmple. Era singurul locşor de căldură în tot universul rece şi negru. Era goală şi caldă... ştia ce avea să se întâmple. Când eu am ieşit din corpul ei era la fel de liniştită şi sigură. Eu eram nedumerit şi speriat. M-a luat de mână şi m-a tras înspre ea. m-a cuprins la pieptul ei cald şi m-a sărutat pe creştet, m-a udat cu lacrimi calde şi mi-a liniştit bătăile inimii. Mi-a spus că noi suntem începutul lumii, că noi putem avea orice, şi că din noi se va naşte o lume aşa cum o vom vrea.
Abia atunci pentru prima dată am avut curajul să o ating. mi-am plimbat degetele tremurătoare pe pielea ei, i-am cuprins umerii şi apoi am coborât încet pe spatele ei arcuit, mi-am afundat capul în pieptul ei primitor apoi am început să o sărut nebuneşte pe tot corpul. Ea mi-a arătat delicat drumul spre corpul ei şi eu m-am lăsat condus fără să îndrăznesc să mă mişc de frică să nu o deranjez cu ceva. nu eram capabil nici de cea mai mică împotrivire. mă simţeam cuprins de perversiune.
Perversiunea, cum o văd eu, e sinonimă cu ispita, dorinţa mai puternică decât orice de a face ceva interzis e ca atunci când eşti pe marginea prăpastiei şi iţi doreşti cu disperare să sari chiar dacă ştii că o să mori. e ca atunci când faci ceva neacceptat de ceilalţi şi în loc să încerci să te ascunzi, te apuci să strigi în gura mare ştiind că vei fi pedepsit. e ca atunci când ştii că vei fi legat pe veşnicie în mrejele femeii şi totuşi te arunci cu capul înainte. Ştiam cu siguranţă că nu voi mai fi liber nicicând, că nu îmi voi putea scoate din minte nicicând imaginea ei, privirea ei, părul ei răvăşit. Şi totuşi, şi totuşi nu puteam să mă împotrivesc. părea că ea îmi controla corpul. mă mişcam în ritmul pe care îl dorea ea. fiorii pe care îi simţeam străbătându-mi corpul nu puteau fi ai mei, nu mai simţisem niciodată aşa ceva, veneau sigur din afara fiinţei mele. şi de unde puteau veni dacă nu de la ea? În sfârşit, o linişte şi o mulţumire deplină m-au cuprins şi am adormit. Când m-am trezit, m-a mângâiat pe ceafă şi mi-a amintit de puterea noastră de a face orice, că de acum lumea e a noastră. şi mi-a arătat puterea ei. mi-a zis să îmi doresc ceva şi mi-am dorit lumina; mi-am dorit ca întunericul să dispară. Atunci din trupul ei s-a născut un soare. ca un copil l-a luat în braţe şi mi-a spus că acesta e primul nostru copil. mi l-a dat şi mie să îl ţin în braţe. l-am luat emoţionat şi nu îmi venea să cred miracolul. mi l-a luat şi mi-a spus că e doar începutul, că noi suntem părinţii lumii şi vom crea o lume aşa cum ne dorim. şi din trupul ei cald au început să curgă izvoare, apoi o mare de verdeaţă a început să se reverse din locul magic dătător de viaţă. şi toate erau aşa cum ne doream, erau copii noştri şi îi iubeam. Mi-a spus că toate astea se născuseră din dragostea noastră şi că nimic nu e mai puternic decât noi atunci când ne iubim.
De când nu am mai visat aşa de frumos? De când eram un copil ce credea că lumea e a lui.
Şi acum tu mă faci să visez din nou.
Păcat doar că visătorii sunt întotdeauna singuri. Un vis nu poate avea doi visători în acelaşi timp... Nu stiu cine e autorul. Am primit-o pe mail in 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu