Publicul este astăzi prea puţin conştient de efectele nocive ale ingerării de
fluoruri, atât prin utilizarea pastelor de dinţi care conţin fluor, cât
şi din apa potabilă. Există un număr foarte mare de studii care au
demonstrat că fluorurarea nu are niciun efect în combatarea cariilor
dentare, în schimb există dovezi că fluorul din pasta de dinţi şi din
apă reprezintă un real pericol pentru sănătate.Fluorizarea este
contestata vehement de mii de medici şi oameni de ştiinţă, iar
cercetările au arătat că ea conduce la creşterea mortalităţii infantile,
provoacă malformaţii
congenitale, distruge oasele şi sistemul nervos, scade coeficientul de
inteligenţă şi induce stări de obedienţă. O serie de studii
demonstrează că în trupul uman prima ţintă atacată în carefluorurile se
acumulează este glanda pineală (epifiza), fapt care conduce la
calcifiere şi blocarea funcţiilor acesteia. Glanda pineală este
localizată exact
în centrul geometric al creierului. Ea este de mărimea unui bob de
mazăre şi este amplasată într-o cavitate mică, în spatele şi deasupra
glandei pituitare, chiar în spatele ochilor, fiind legată de al treilea
ventricul al creierului. Adevărata funcţie a acestei glande misterioase a
fost îndelung contemplată de către filosofi şi adepţi spirituali.
Vechii greci credeau că glanda pineală reprezenta legătura noastră cu
"Realitatea Gândului". Marele filosof Descartes a numit-o "Locul sufletului".
Glanda pineală prezintă multe caracteristici ale ochiului exterior. Această
glandă conţine o hartă completă a câmpului vizual al ochiului. Este
activată de lumină şi controlează variaţiile bioritmului natural al
organismului. Glanda pineală funcţionează într-o armonie directă cu
hipotalamusul - ce coordonează reacţiile legate de sete, foame,
sexualitate, ceasul biologic, precum şi procesul de îmbătrânire. Glanda
pineală secretă melatonina în stare de relaxare şi, de asemenea,
răspunde la energia câmpului electromagnetic. În zona unei anumite
frecvenţe a undelor cerebrale, cum ar fi undele Theta, simţul graniţei
ego-ului deseori dispare. Conştiinţa noastră este, în acel moment, mai
puţin preocupată de existenţa fizică. Efectele negative în plan
psiho-mental şi chiar spiritual ale prezenţei unor cantităţi de fluor excesive în
corpul uman sunt considerabile şi nu pot fi neglijate. Tradiţia yoghină
afirmă că funcţiile glandei pineale sunt corelate cu centrul de forţă
suprem al fiinţei umane, Sahasrara. Fluorul afectează grav funcţionarea
acestui centru de forţă, privând-o
pe fiinţa umană de anumite trăiri spirituale esenţiale. Fluorurarea
poate avea deci ca efecte chiar modificarea concepţiilor morale şi de
viată. În acest context putem spune că nu este deloc întâmplătoare
proliferarea ateismului într-o lume în care miliarde de oameni de pe planetă sunt păcăliţi să se spele pe dinţi cu o
neurotoxină sub pretextul că "salvează lumea de carii". S-ar
putea să nu vă pară surprinzător faptul că regimurile lui Hitler şi
Stalin au practicat conceptul de control al minţii prin intermediul
substanţelor chimice. Însă s-ar putea să vă mire cum a ajuns
astăzi fluorura să fie folosită ca instrument de supunere şi
îndobitocire a populatiei la nivel global: conceptul a fost preluat de
armata americană care a
continuat cercetările naziste în căutarea unor tehnici ce produc
incapacitatea inamicului sau a unei întregi naţiuni.
La sfârşitul celui de-al II-lea Război Mondial, guvernul SUA l-a trimis
pe Charles Eliot Perkins, un cercetător din domeniul chimiei,
biochimiei,
fiziologiei şi patologiei, să coordoneze vastele uzine chimice IG Farben
din Germania. Acesta a aflat de la chimiştii germani despre programul
de tratare a apei potabile cu fluorură de sodiu desfăsurat în timpul
războiului de conducerea germană, cu scopul de a controla populaţia
dintr-o anumită zonă. Metoda fusese testată anterior în Germania şi
Rusia pe câmpul de luptă pentru a-i face "proşti şi docili" pe
prizonierii de război. IG Farben dezvoltase un proiect de fluorurare a
apei în ţările ocupate deoarece se descoperise că aceasta produce
atrofierea glandei pineale, pentru cel afectat devenind dificilă
apărarea libertăţii, el comportându-se foarte docil în faţa autorităţilor. Aşa cum se arată
în "raportul Rockefeller", o directivă prezindenţiala din anii '70
privind activitatea CIA, "programul medicamentelor a fost parte dintr-un
mult mai larg program de cercetare al CIA privind controlul
comportamentului uman". Fluorura rămâne şi astăzi una dintre cele mai
puternice substante anti-psihotice cunoscute şi reprezintă circa 25% din
majoritatea tranchilizantelor. Recent o ştire apărută pe
site-ul Infowars afirma: Un studiu ştiinţific demonstrează că fluorura
distruge creierul !
Un studiu efectuat de oamenii de stiinta din India demonstrează ca
ingerarea fluorurii de sodiu produce leziuni neurologice şi ale
creierului. Studiul a fost publicat de către K. Pratap Reddy de la
Colegiul Universităţii de Ştiinţe de la Universitatea Osmania din
Hyderabad , India .
Studiul a fost efectuat pe şobolani, pe o perioadă de 60 de zile. Fluorul a
produs schimbări neurodegenerative, observându-se modificări morfologice
în neocortex, hipocampus şi cerebel, precum şi în măduva spinării şi
nervul sciatic.
Anterior, în anul 1995 dr. Phyllis Mullenix şi colegii săi
stabiliseră că studiile realizate administrând fluorură unor şobolani
"pot fi
relevante în cazul oamenilor pentru potenţiale disfuncţii motorii,
deficit al IQ-ului (coeficientului de inteligenţă) şi dizabilităţi de
învăţare."
K. Pratap Reddy scrie în "the Journal of Medical and Allied Sciences: "Un
nivel ridicat de consum de fluor (1-12 ppm), afectează sistemul nervos
central în mod direct, fără a provoca mai întâi diformităţi fizice, ca
urmare a fluorozei scheletului". Deteriorarea hipocampusului conduce
adeseori la hiperactivitate (ADHD) şi deficienţe cognitive.
Numeroase studii efectuate în ultimii ani în China, India, Iran şi
Mexic au stabilit că expunerea la fluor este asociată cu un deficit de
IQ(coeficient de inteligenţă) la copii.
Corelaţia între expunerea la fluor şi IQ-ul diminuat a fost subliniată la
începutul acestui an, după publicarea rezultatelor unui studiu realizat
în China . Paul Fassa scria în aprilie pentru Natural News: "Un studiu
chinez recent a concluzionat că mici cantităţi de fluorură
de sodiu ingerate în apa de băut (sau prin spălatul pe dinţi) diminueaza
IQ-ul, în special în rândul copiilor. Acesta este al douăzeci şi
patrulea studiu internaţional ce are aceeaşi concluzie. Fluorura de
sodiu este legată, de asemenea, de scăderea fertilităţii şi a numărului de spermatozoizi."
În plus faţă de studiul chinez şi celelate 23 de studii ale IQ-ului,
există peste 100 de alte studii pe animale care conexează fluorura cu
leziuni ale creierului, susţine site-ul "Fluoride Action Network".
Studiul indian este cel mai recent dintre acestea.
Dr. Tara Blank, responsabilul pe teme de Stiinţă şi Sănantate al "Fluoride
Action Network" afirmă că studiul realizat de chinezi "ar trebui să fie
cel care să ducă în sfârşit la interzicerea fluorizării apei şi a pastei
de dinţi. Milioane de copii americani sunt expuşi zi de zi în mod
inutil la această neurotoxină. Ce om cu mintea întreagă ar risca
scăderea inteligenţei copilului lui sub pretextul slab dovedit al
reducerii unei procent nesemnificativ al cariilor dentare."
Studiul indian disponibil aici în format PDF poate fi un ajutor
inestimabil pentru activiştii care luptă pentru eliminarea
distrugătoarei neurotoxine - fluorura de sodiu - din apa potabilă,
produsele de igienă orală şi din alte produse cosmetice sau alimentare.
Pericolul docilizării şi al distrugerii cerebrale nu este însă cel mai
grav efect al fluorurilor asupra corpului uman. Odată cu apariţia unor
studii
independente in anii '80, multiple sesizări şi proteste au fost adresate
FDA (Food & Drug Administration) referitoare la pericolele
reprezentate de fluorizare, însă acestea au rămas fără răspuns. Totuşi,
după apariţia unui studiu care demonstra pericolul fluorului din pasta
de dinţi pentru copii mai mici de 6 ani, în loc să-l interzică, FDA a
impus de la data de 7 aprilie 1997 ca toate pastele de dinţi cu fluorură
vândute în Statele Unite să poarte pe ambalaj o atenţionare în caz de
otrăvire:
"AVERTISMENT: A nu se lăsa la îndemâna copiilor sub vârsta de 6 ani. Dacă înghiţiţi
accidental, apelaţi la un ajutor profesionist sau contactaţi imediat un
centru de control al otrăvurilor."
De ce este nevoie de un astfel de avertisment?
De ce nu este interzis complet fluorul din pastele de dinţi?
Există o informaţie pe care majoritatea populaţiei nu o cunoaşte şi care sună
înfricoşător. Ea aparţine doctorului John Yiamouyiannis: "Nu adăugăm
în mod deliberat arsenic şi nici plumb în apă. Dar adăugăm fluor. De
fapt fluorul este mai toxic decât plumbul, iar arsenicul este doar puţin mai otrăvitor decât fluorul."
Şi mai puţin cunoscut este faptul ca fiecare tub de pasta de dinti cu
fluor - chiar şi cea comercializată pentru copii - conţine suficient
fluor pentru a ucide un copil. Cele mai multe paste de dinţi "Colgate
pentru Copii", având arome apetisante, conţin 143 miligrame (mg) de
fluor în fiecare tub. Această doză de fluor este mai mult decât dublul
dozei letale (60 mg) pentru un copil de 2 ani cu greutate medie. De
asemenea, este mai mare decât doza capabilă să ucidă copiii cu greutate
medie având vârsta de până la 9 ani.
Vârstă
copil Greutate
medie Doza letală
de fluorură
* Procentul de pastă
de dinţi "Colgate
pentru copii" letală
în cazul ingerării **
2 ani ~12 kg 60 mg ~42% din tub
3 ani ~15 kg 75 mg ~53% din tub
4 ani ~16 kg 80 mg ~56% din tub
5 ani ~ 18 kg 90 mg ~63% din tub
6 ani ~20 kg 100 mg ~70% din tub
7 ani ~22 kg 110 mg ~77% din tub
8 ani ~25 kg 125 mg ~87% din tub
9 ani ~28 kg 140 mg ~98% din tub
* Doza
ucigătoare = 5 mg de fluorură per kg. Aceasta este doza minimă care
produce semne şi simptome vizibile, inclusiv moartea, şi care necesită
intervenţie medicală specializată imediată. Aceasta nu înseamnă că doze
mai mici de 5.0 mg de fluor/kg ar trebui privite ca fiind inofensive.
(Sursă: Journal of Dental Research1987; 66:1056-1060.)
** Concentraţia de fluorură în pastele de dinţi "Colgate pentru copii"
este de 1,100 ppm (parts per milion). La un tub de 130 de grame aceasta
echivalează cu 143 milligrame de fluorură.
Ambalaj fluorură de sodiu
Într-o analiză a rapoartelor existente la "Poison Control Center" între anii
1989 şi 1994 s-au găsit 12571 de cazuri de persoane care au ingerat
pastă de dinţi în exces. Dintre acestea 2 persoane - probabil copii - au
suferit "efecte medicale importante", definite ca "semne sau simptome
care pun în pericol viaţa sau duc la invaliditate sau desfigurare"
(Sursa: Shulman JD, Wells LM. (1997). Acute fluoride toxicity from
ingesting home-use dental products in children, birth to 6 years of
age. Journal of Public Health Dentistry 57: 150-8.).
Reclamă la o pastă de dinţi care face apel la o aluzie cu substrat sexual dar
nu avertizează asupra pericolelor înghiţirii produsului.
Alte dovezi ale "efectelor secundare" ale fluorului şi a faptului că se poate muri după ingerarea lui aveţi aici şi aici.
****************
Desigur mulţi vă veţi întreba ce putem face, ce alternative avem la pastele de
dinţi cu fluor care efectiv au monopolizat toată piaţa? Oare cum se
spălau pe dinţi bunicii noştri? Oare există şi alternative moderne,
naturale? Dacă preferaţi modalitaţile tradiţionale puteţi apela la
înlocuirea pastei de dinţi cu bicarbonatul. Pe lângă avantajul că este
nenociv şi poate fi înghiţit fără probleme (ba chiar este
recomandat într-o mulţime de afecţiuni gastrice, chiar şi contra
cancerului), acesta curăţă foarte bine dinţii şi ajută la albirea lor.
Este disponibil în aproape orice farmacie şi magazin alimentar. Altă
soluţie clasică, care poate fi înghiţită fără probleme, este sarea
brută, naturală sau sarea marină. Evitaţi sarea nocivă, iodată, cu
antiaglomeranţi (ferocianuri) sau conţinând alţi aditivi, adică cea care
se găseşte în magazinele
alimentare. Sarea fără iod şi fără aditivi se poate achiziţiona doar din
magazinele de tip "Plafar". Atenţie, chiar dacă este cea mai ieftină
evitaţi sarea care se vinde ca "neiodată" în pungi de 0,5 kg de la
"Slănic Prahova" pentru că este foarte murdară şi după miros pare a avea
aditivi. Altă soluţie tradiţională este cenuşa (preferabil din
lemn de viţă de vie) cernută şi amestecată cu apă. Detalii găsiţi pe net
sau la bunici. Mai greu accesibilă, mai ales orăşenilor. Pentru cei
care sunt comozi sau dependenţi de tubul cu pastă de dinţi, există şi
variante fără fluor. Mare atenţie însă la lista de ingrediente pentru că unele dintre aceste paste care nu conţin fluor,
pot conţine alte substanţe otrăvitoare extrem de periculoase precum:
triclosan, SLS (Sodium Lauryl Sulfate) , SLES (Sodium Laureth Sulfate),
parabeni, parfum, conservanţi şi coloranţi sintetici, PEG (Polyethylene
glycol), derivaţi petrochimici, etc. Consultaţi Enciclopedia
aditivilorpentru mai multe detalii. Cele mai bune soluţii "moderne" de
pastă de dinţi
sunt cele naturale sau organice cu sare, bicarbonat, plante, aloe sau
alte componente naturale. Pe piaţă există multe magazine şi site-uri
care vând astfel de produse de igienă orală dar nu le-am testat pe toate. Produsele naturale pe care le-am testat şi pe care le
recomandăm, atît din punct de vedere al preţului cât şi al calităţii,
sunt produsele Gennadent de la Vivanatura. Ele conţin ingrediente naturale în proporţie de 95-100% : argilă ,
propolis, uleiuri volatile, extracte speciale din numeroase plante.
Produsele Gennadent se găsesc în magazinele de tip Plafar sau pot fi
comandate online. Surse şi articole pe aceeaşi tema:Fluoride Action
NetworkStudy Proves Fluoride Brain DamageGlanda pineală, al treilea
ochi?Get Fresh with Crest!Colgate ChimpCercetari - Fluorura se
acumuleaza in glanda pinealaFluorura - un instrument de supunere si
indobitocire a populatiei?Fluorizarea contestata vehement de sute de
specialistiFluorul din pasta de dinţi şi din apă, un pericol pentru
sănătate2500 de medici şi oameni de ştiinţă protestează împotriva
fluorurării O companie care vinde apă cu fluoruri pentru bebeluşi,
criticată de oamenii de ştiinţăFluorizarea apei potabile, otrăvirea
globală (1)Fluorizarea apei potabile, otrăvirea globală (2)
marți, 16 decembrie 2014
S E N Z A T I O N A L - NEVOIŢI SĂ RĂMÎNĂ PE TERRA, IN TIBET, DE 12000 ANI!?
O alta enigmă deocamdată, dar
şi cea mai ciudată, o reprezintă triburile Dropa şi Ham din Tibet. Ei trăiesc în
Munţii Baian Kara Ula. Au fost descoperiţi în 1935, dar abia în 1950 prima
expediţie arheologică şi antropologică din China a ajuns la faţa locului şi a
început să-i studieze. Aceasta, din cauza nenumăratelor conflicte care bîntuiau
Tibetul. Rezultatele cercetărilor sînt tulburătoare. Membrii triburilor Dropa şi
Ham formează o comunitate de circa 3.000 de persoane, a căror statură nu
depăşeşte 1,20 m. Sînt fiinţe slabe, fragile, cu oasele delicate şi subţiri, cu
orbitele foarte mari şi cu capacitatea cutiei craniene superioară cu 100 cm
mediei rasei Homo Sapiens. Analiza sanguină a relevat că grupa lor de sînge este
unică în lume, iar în cursul examenelor medicale s-a putut constata că au un
puls situat sub limita normală. Dar un alt fapt i-a intrigat pe membrii
expediţiei chineze: au descoperit mai multe dovezi care susţineau originea
extraterestră a acestei minuscule populaţii. La cîţiva km. de aşezările lor,
cercetătorii chinezi au descoperit cîteva grote uriaşe. Conform tradiţiei, ele
erau considerate sacre şi nimeni nu intrase în ele de mii de ani. Trecînd la
explorarea lor, arheologii chinezi au trecut din surpriză în surpriză. La
început au descoperit sute de schelete humanoide care nu depăşeau 1 m înălţime,
avînd cutii craniene uriaşe, cu capacitatea de 2.500 cmc. Prin cercetarea lor
prin metoda Carbon14, vîrsta acestora a fost estimată la circa 12.000 de ani. Pe
pereţii grotelor s-au descoperit desene perfect conservate. Acestea reprezentau
fiinţe umanoide cu capul protejat de căşti sferice şi precizau, cu o exactitate
uimitoare, poziţia Soarelui, a Lunii şi a cîtorva zeci de stele din perioada de
acum 10.000 de ani. O frescă reprezenta o escadrilă de mici nave aeriene,
apropiindu-se în zbor oblic de munţii tereştri. Însă, surpriza cea mai mare au
avut-o doi cercetători, care au descoperit, în cea mai mare grotă, un disc
ciudat, asemănător unui disc LP al zilelor noastre. Continuînd săpăturile, după
doua luni, a fost descoperit un număr de 716 discuri de granit, splendid
executate şi finisate, cu grosimea de 2 cm. Surpriza surprizelor acum vine.
Fiind duse la Beijing, analiza chimică şi spectrometrică a arătat că discurile,
sub aparenţa granitică, ascund un bogat conţinut de metale, între care 40%
cobalt şi 8% aluminiu, şi erau realizate cu mai bine de 12.000 de ani înainte!
Pe ambele părţi, toate discurile aveau gravate foarte fin semnele unei scrieri
total necunoscute. Scrierea pornea în spirale de la un orificiu central, pînă la
o margine. După o muncă îndîrjită de peste 20 de ani, împreună cu 4 lingvişti
şi o echipă de fizicieni, profesorul chinez Tsum-Um-Nui a reuşit performanţa de
a traduce textele de pe toate cele 716 discuri. Aceştia au mai descoperit că
fiecare disc are o frecvenţă proprie de vibraţie, ceea ce i-a determinat să
concluzioneze că ele au fost supuse unor tensiuni foarte înalte. Cînd au citit
traducerea integrală, profesorului Tsum-Um-Nui şi echipei sale nu le venea să-şi
creadă ochilor. Încă 3 ani au muncit la reverificarea traducerii. Academia de
Preistorie din Beijing a interzis publicarea traducerii, însă profesorul a
trecut peste această interdicţie şi a publicat lucrarea "Inscripţii
spiraloidale", relatînd sosirea de nave spaţiale care, după textul gravat pe
discuri, ar fi avut loc acum 12.000 de ani. În încheierea lucrării, se
subliniază că strămoşii actualelor triburi Dropa şi Ham erau reprezentanţii unei
civilizaţii extraterestre, care au fost nevoiţi să rămînă pe Terra, decăzînd
de-a lungul timpurilor, nu numai ca nivel de civilizaţie, dar şi fiziologic.
Despre aceste incredibile descoperiri s-a vorbit prea puţin. Ceva informaţii au
fost publicate în revistele "Science et vie","Nature" şi "Science Digest".
Publicul din România poate afla detalii lecturînd cartea "Deocamdată enigme",
scrisă de Dan Apostol. Dar iată cîteva fragmente din textele respective. O parte
din ele se referă la populaţia Ham, care, în momentul aterizării în Munţii
Tibet, şi-au accidentat grav navele şi nu au mai putut să le repare sau să
construiască altele: "Pe Stînca Roşie din Defileul Şerpilor, navele noastre nu
au putut ateriza şi s-au lovit de stîncile din jur, distrugîndu-şi rebordurile".
Iar despre cei din tribul Dropa stă scris: "Dropa au coborît din nori în navele
lor aeriene. Şi de 10 ori, pînă la răsăritul Soarelui, bărbaţii, femeile şi
copiii s-au ascuns în peşteri. Pînă cînd, în sfîrşit, au înţeles semnalele care
spuneau că, de data aceasta, Dropa veniseră cu intenţii paşnice şi chemau să-i
ajute, căci navele lor se stricaseră".
Din invataturile lui Dalai Lama
1. Marea dragoste si marile realizari implica
un mare risc. 2. Cand pierzi sa-ti fie invatatura.
3 Respect pentru tine, respect pentru altii, responsabilitatea pentru toate
actiunile tale. 4. Aminteste-ti ca atunci cand nu obtii ceea ce vrei este
uneori o minunata lovitura de noroc. 5. Invata regulile astfel incat sa stii
cum sa le incalci cum se cuvine. 6. Nu lasa o disputa nesemnificativa sa rupa o
mare prietenie. 7. Atunci cand realizezi ca ai gresit, imediat ia masuri sa le
corectezi. 8. In fiecare zi petrece ceva timp cu tine.
9. Deschide bratele
spre schimbare, dar nu-ti pierde din valorile tale. 10. Tine minte ca tacerea
este uneori cel mai bun raspuns. 11. Traieste o viata onorabila. Atunci cand
imbatranesti si te gandesti in urma, vei putea sa te bucuri a doua oara de ea.
12. O atmosfera placuta in casa este baza vietii tale.
13. In neintelegerile cu
cei dragi ia seama numai de situatia curenta. Nu invoca trecutul. 14.
Impartaseste stiinta ta. Este o cale de a atinge imortalitatea. 15. Fii gentil
cu pamantul. 16. O data pe an, pleaca undeva unde nu ai fost niciodata.
17. Tine
minte: cea mai buna relatie este cea in care iubirea reciproca depaseste nevoia
fiecaruia. 18. Judeca succesul tau prin ceea ce trebuie sa renunti ca sa poti
obtine. 19. Imbina iubirea si gatitul cu renuntarea. Aminteşte-ţi să le zâmbeşti
celor pe care-i iubeşti !

vineri, 10 ianuarie 2014
Antonescu ştia că legionarii vor să-l ucidă pe Iorga!
În perioda interbelică, Serviciile Secrete din România au
ţinut sub o atentă supraveghere atât acţiunile membrilor şi
simpatizanţilor Partidului Comunist Român, cât şi evoluţia şi
ascensiunea Mişcării Legionare. Din punctul de vedere al Serviciilor
Secrete, comuniştii erau mai periculoşi pentru siguranţa naţională decât
legionarii, în consecinţă, erau supravegheaţi mai atent, însă fără a-i
scăpa pe cei din urmă de sub control.
După 1930, extrema dreaptă din România a reuşit să atragă
un număr tot mai mare de membri, iar după ce au preluat puterea alături
de generalul Antonescu numărul lor ajungea undeva în jurul a 700.000.
Majoritatea membrilor provenea din grupul ’22. Această generaţie,
incitată de discursurile naţionaliste ale lui Nicolae Iorga şi ale lui
A. C. Cuza de la începutul anilor ’20, a stat la temelia fondării
extremei drepte din România. Majoritatea celor din generaţia ’22,
printre care şi Corneliu Zelea Codreanu, au fost ataşaţi de Iorga, chiar
dacă ulterior a intervenit o distanțare.
Trebuie precizat faptul că între asasinatele politice făcute de membrii
Mişcării Legionare şi uciderea lui Nicolae Iorga există o mare
diferenţă. Iorga era, în primul rând, un om de cultură, intrase în
sufletul românilor. În domeniul universitar era iubit de către studenţi,
conferenţia în nenumărate locuri, chiar şi la Academia de Război,
câştigând inima ofiţerilor. Eugen Cristescu menţionează chiar că, până
la asasinarea lui Nicolae Iorga, foarte mulţi tineri ofiţeri din armată
erau simpatizanţi legionari. Asasinarea Profesorului i-a îndepărtat
definitiv de Mişcarea Legionară.
Iorga a greşit politic, dar nu trebuia să plătească cu viaţa
Este adevărat că, din punct de vedere politic, Iorga a greşit atunci
când a acceptat să devină consilier regal, membru al Frontului
Renaşterii Naţionale, senator din partea acestui partid etc., dar nimic
nu poate justifica uciderea academicianului. Iorga s-a pripit şi în
momentul în care, influenţat de Carol al II-lea, a acceptat să depună
acea plângere de calomniere la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu. În
fond, liderul Mişcării Legionare îl „acuzase” pe Iorga doar că este
„necinstit sufleteşte”.

Ce se întâmplase, de fapt? Iorga îl „consiliase” pe primul-ministru
Armand Călinescu să închidă cele două cantine legionare din Bucureşti.
Acestea au fost închise sub pretextul că „printre bliduri” se pun la
cale asasinate. Reacţia lui Codreanu la închiderea celor două cantine a
fost îndreptată împotriva lui Iorga, pe care l-a acuzat de lipsă de
coerenţă. „Dacă în 1922 ne-ai spus să ne concentrăm pe lucruri serioase
şi noi te-am ascultat, construind cămine şi cantine, acum tu ne închizi
toate acestea. Eşti necinstit sufleteşte, profesore”, i-a scris
Căpitanul lui Iorga.
A mai fost un lucru pe care i l-au reproşat legionarii, inclusiv cei
patru care l-au ridicat pe Iorga în seara zilei de 27 noiembrie 1940.
Dus în casa unui învăţător din Teişan, legionarii l-au acuzat, într-o
aşa-zisă judecată, că prin plângerea pe care a făcut-o în 1938, ca
urmare a scrisorii primite de la Căpitan, poliţia l-a arestat pe
Corneliu Zelea Codreanu şi apoi l-a asasinat.
Profesorul s-a apărat impecabil afirmând că el şi-a retras plângerea
după doar două săptămâni, însă deja toată „anchetarea” lui Codreanu
fusese preluată de către Armand Călinescu. Ştim toate aceste lucruri din
relatarea şoferului care a condus maşina în care s-a aflat Iorga atunci
când a fost ridicat de legionari. Şoferul era informatorul SSI-ului.
Aceste informaţii se găsesc şi într-o lucrare nepublicată a lui Nichifor
Crainic, scrisă în detenţie, intitulată „Cuibarul ucigaşilor”, cu
documentele Siguranţei puse la dispoziţie de regimul comunist.
Asasinarea lui Codreanu i-a fanatizat pe legionari
Odată veniţi la conducerea ţării în septembrie 1940, legionarii s-au
lansat într-o serie nesfârşită de parastase şi comemorări. Pe fondul
lipsei din ţară a generalului Antonescu şi a apropierii a doi ani de la
asasinarea Căpitanului, Horia Sima pregăteşte dezhumarea osemintelor de
la Jilava ale lui Corneliu Zelea Codreanu şi ale celorlalţi 13 legionari
împuşcaţi în noiembrie 1938. Asasinarea lui Codreanu i-a fanatizat pe
legionari. În memoriile sale, Armand Călinescu afirmă că a fost chemat
la rege care i-a cerut să îi lichideze pe Maniu şi pe Codreanu.
Răspunsul lui Călinescu a fost: „eu, nu la Maniu”. Cert este că
asasinarea lui Codreanu a survenit din ordinul lui Carol al II-lea şi a
fost dusă la îndeplinire de Armand Călinescu.
Sima s-a bazat în stabilirea datei pentru dezhumarea osemintelor lui Codreanu şi pe o reacţie de revoltă şi răzbunare a legionarilor la vederea trupului fără viaţă al Căpitanului. De altfel, aşa s-a şi justificat Conducătorul după asasinatele de la Jilava, şi ale lui Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu.

Răzbunarea legionarilor a fost atât de mare, încât au intrat în
închisoarea Jilava, au deschis primele 13 celule în care erau
întemniţaţi, în aşteptarea unui proces, foşti demnitari ai regimului lui
Carol al II-lea şi i-au împuşcat. În acea noapte, la Jilava, în celula
14 era închis tânărul Nicolae Ceauşescu. Dacă legionarii ar fi continuat
împuşcările, alta ar fi fost Istoria... Dar ei s-au oprit. De altfel,
în anumite condiţii a existat o colaborare între Mişcarea Legionară şi
Partidul Comunist împotriva autorităţilor statului român.
Legionarii se pregăteau de răzbunări
La întoarcerea în ţară, din Germania, pe 25 noiembrie 1940, Serviciul
Special de Informaţii l-a înştiinţat pe Ion Antonescu despre intenţiile
legionarilor în privinţa comemorărilor şi a dezhumării osemintelor
Căpitanului şi i-a adus la cunoştinţă şi faptul că plănuiesc unele
răzbunări şi asasinate politice. Chiar pe 27 noiembrie, Eugen Cristescu
preia frâiele Serviciului Secret de Informaţii, deşi decretul de numire
fusese semnat din 15 noiembrie.
Acesta a fost şi momentul în care Eugen Cristescu începe să îl
informeze tot mai aprofundat pe Ion Antonescu despre intenţiile şi
acţiunile Mişcării Legionare. Graţie lui şi a loialităţii armatei,
generalul Antonescu a reuşit să înăbuşe rebeliunea legionară din
ianuarie.
Parastasele organizate de legionari după accederea la putere aveau
menirea să răscolească amintirile membrilor şi simpatizanţilor Legiunii
şi de a se răzbuna pe cei care se făcuseră vinovaţi de crimele împotriva
lor. Urmare a asasinatelor din noaptea de 27 spre 28 noiembrie, Ion
Antonescu a dispus desfiinţarea poliţiei legionare. Practic, acesta este
momentul în care survine o distanțare vizibilă între el şi Mişcarea
Legionară.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)